CE Oltenia s-a listat la bursa de pe Wall Street pe „mâna” CET Govora

Marele proiect de preluare a minelor Berbeşti Alunu de către  CET Govora a fost de fapt o găselniţă prin care Guvernul a rentabilizat Complexul Energetic Oltenia în vederea listării lui la bursa americană. CEO a scăpat de pierderile înregistrate, iar  CET Govora s-a ales cu două mine imposibil de exploatat din cauza lipsei de utilaje. Societatea vâlceană ar trebui să investească pe puţin un milion de euro în retehnologizarea de bază. Deocamdată, afacerea a fost atât de profitabilă încât  CET plăteşte forţa de muncă preluată, peste 1000 de persoane, dar  şi  cărbunele achiziţionat de la fostul proprietar al celor două mine – Complexul Energetic Oltenia.
Prostul management al fostei conduceri a  CET  Govora îi lasă pe vâlceni să facă frigul în case pe banii lor, deşi CET ar trebui să scoată de la plată orele în care a întrerupt furnizarea agentului termic.
Cu toate că societatea şi-a schimbat reţeaua de conducte, acestea nu fac faţă presiunii dintr-un motiv care ar face-o bună de plată în faţa Comisiei Europene… noua reţea, chiar şi magistrala sunt subdimensionate şi cedează la fiecare grad sau „litru” de apă în plus.
CET a investit milioane de euro în refacerea reţelei de termoficare printr-un program european, iar rezultatul se vede abia acum: firma care a executat lucrarea a rămas cu banii, CET-ul cu o reţea de termoficare imposibil de folosit la capacitatea normală, cetăţenii s-au ales cu frigul.
La ultima sistare a agentului termic cetăţenii au făcut  sesizări împotriva Executivului Primăriei Râmnicului în condiţiile în care societatea se află în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea. Actuala conducere a CJ nu are nicio vină, deoarece lucrările au fost făcute înainte de numirea noii echipe liberale condusă de interimarul  Gheorghe Păsat.
CET susţine că avariile au fost înregistrate în sectoarele în care nu s-au făcut investiţii, pe tronsoanele vechi… şi doar iarna: „Din păcate, aceste probleme apar doar în timpul iernii când, evident, reţelele de transport a agentului termic sunt solicitate la capacitate maximă, în condiţii meteorologice extreme.”
Şi tot din păcate, conductele CET-ului pocnesc prin tot oraşul atunci când temperatura o ia razna cu două, trei grade… nu mai mult.
Cetăţenii Râmnicului ştiu de câţiva ani buni, de la fostul preşedinte Traian Băsescu, că iarna nu-i ca vara, doar fosta conducere a CET Govora, fostul director Mihai Bălan a scăpat din vedere acest mare adevăr permiţând constructorului să facă lucrări de proastă calitate în ideea că „merge şi aşa”.
Eficientizarea minelor vâlcene – investiţie de  peste un milion de euro
Dacă la începutul verii trecute conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea îşi făcea probleme din cauza asigurării stocului de cărbune pentru această iarnă, lovitura de graţie a venit din zona „asigurată” de UE, a reţelei.
Consilierul judeţean Adrian Buşu susţine în continuare că CET –ul ar putea pica din nou din cauza lipsei stocului de  cărbune: „CET Govora rămâne într-o situaţie complicată din cauza faptului că nu se reuşeşte asigurarea necesarului de cărbune din sursele proprii de la Berbeşti şi Alunu. Dacă am preluat minele şi nu suntem în stare să asigurăm necesarul de cărbune pe care CET îl foloseşte, înseamnă că investiţia nu este viabilă.”
În traducere liberă, CET –Govora a achiziţionat degeaba cele două mine Berbeşti şi Alunu de la CE Oltenia în vederea asigurării necesarului de combustibil, deoarece nu are utilajele necesare pentru exploatarea cărbunelui. Astfel, în  septembrie 2015, conducerea CET a fost obligată să cumpere 200 000 de tone de cărbune de la societatea de la care a cumpărat cele două mine.
Preluarea minelor de către CET Govora a fost o adevărată afacere pentru CE Oltenia care nu se putea lista la bursa de pe Wall Street din cauza pierderilor înregistrate de cele două mine.
„Transferul se va face chiar înainte de listarea Oltenia. Practic, odată cu mutarea celor doua mine care sunt furnizorii CET Govora, vor pleca din Complexul Energetic si peste 1.000 de mineri. Din acest punct de vedere vorbim chiar de o eficientizare a CE Oltenia“,   a declarat Gabriel Dumitraşcu, seful Direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, citat de Mediafax.
CET Govora va fi obligată să investească în utilaje peste un milion de euro pentru tehnologizarea celor două mine, bani pe care nu-i are.

 

Minele Berbeşti–Alunu, plasate CET-ului pentru salvarea CEO
Cu toate că preluarea celor două mine a fost prezentată ca o mare afacere pentru CET,  Guvernul a aprobat trecerea lor pentru a scoaterea CE Oltenia din criza financiară.
În aprilie 2014, managerul Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny, declara că cele mai mari probleme se regăsesc la Complexul Energetic Oltenia, unde nu a avut loc restructurarea, ba mai mult, personalul a crescut la 18.850 de salariaţi, de la 18.700. Potrivit lui Konieczny, CE Oltenia are spaţiu de reducere a cheltuielilor de producţie cu circa 30%.
„Emisiunea era planificată pentru iunie şi a fost amânată pentru a doua parte a anului, dar sunt încă multe întrebări legate de asta (….) Dacă nu avem un IPO la Oltenia anul ăsta, atunci 2015 va fi şi mai problematic“, a afirmat managerul FP.
El a arătat că, în ciuda unor venituri care au atins 4,2 miliarde lei, compania a închis anul trecut pe pierdere. În consecinţă, FP a ajustat în jos, în ultimul an şi jumătate, valoarea portofoliului deţinut la CE Oltenia cu 70%.
Tot în aprilie 2014, cu un an şi ceva înainte de preluarea lor de către CET,  Guvernul a elaborat un proiect de OUG care prevede transferul de la Complexul Energetic Oltenia la CET Govora, producătorul de energie termică ce alimentează municipiul Râmnicu Vâlcea şi platforma industrială Oltchim, al minelor de lignit Berbeşti şi Alunu, care aprovizionează cu cărbune CET Govora, precum şi ştergerea datoriilor neplătite ale CET Govora către CEO, pentru cărbunele livrat, în sumă de de 159,2 milioane lei.
„Păstrarea în patrimoniul Complextului Energetic Oltenia a unităţilor miniere Berbeşti şi Alunu, însoţite de costurile de funcţionare aferente (costuri de producţie, cheltuieli cu personalul etc), care nu sunt acoperite de clientul CET Govora, aflat în imediata apropiere, conduce la implicaţii asupra rezultatelor financiare, în speţă a veniturile încasate din exploatare. Acest aspect are impact asupra evaluării societăţii, evaluare realizată în vederea ofertei publice primare“, se arăta în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *