În 2015, sportivii de la CS Chimia au câştigat 157 de medalii

Un număr de 13 secţii are Clubul Sportiv Chimia Rm. Vâlcea. Circa 400 de sportive sunt legitimaţi la secţiile de atletism, karate, handbal, fotbal-tenis, haltere, lupte, şah, radio, kempo, judo, box, scrimă, tenis de masă. La momentul bilanţului, s-a dovedit că rezultatele obţinute de sportivii clubului condus de avocatul Dumitru Drăguţă în 2015 au fost mai bune au fost mai bune în 2015 decât în anul precedent.

Astfel, în 2015, sportivii “chimişti” au câştigat 157 de medalii, cu 26 mai multe decât în 2014. Dintre acestea, 129 au fost obţinute la campionatele naţionale. De remarcat faptul că dintre acestea, un număr de 28 de medalii au fostaduse de la competiţiile internaţionale.

Secţia de atletism a adus în visteria clubului vâlcean un număr de 18 medalii (14 pe plan intern şi patru obţinute la competiţii de anvergură din afara ţării). Secţia de karate, condusă de Paul Dinu, a adus cele mai multe medalii. La numărătoare s-au contabilizat în dreptul acesteia 38 de medalii naţionale şi 10 internaţionale. Cele mai bune rezultate le-au înregistrat Bogdan Gogoloşi (desemnat şi cel mai bun sportiv al Vâlcii), Paul Dinu, Nicolae Stanciu, Andreea Bîlă şi Silviu Ghiţă. La secţia de haltere, Clubul Chimia a contabilizat 15 medalii naţionale. Acestea au fost aduse de Sorina Matei, Daniel Moldovan, Veniamin Chesnoiu şi Andrada Bulai.

Secţia de fotbal-tenis a avut rezultate de excepţie în 2015. Echipa antrenată de Cristi Lazăr a câştigat 14 medalii naţionale şi 12 internaţionale. Luptătorii echipei de kempo a clubului chimist, conduşi de Constantin Daneş, au cucerit 31 de medalii naţionale şi două internaţional (cele „externe”, prin sportivul Ştefan Serafim). Şi la radio, Dionisie Roşca a făcut treabă bună, obţinând şapte medalii naţionale. Tot astfel, la „zestrea” clubului Chimia au contribuit secţiile de box (trei medalii naţionale), judo (o medalie pe plan naţional), handbal (o medalie obţinută la campionatul naţional de junioare IV de către trupa Nicoletei Lazăr), şah (trei medalii prin elevii lui Tiberiu Aniniş) şi scrimă (o medalie obţinută Naţionalele de copii de către unul dintre elevii lui Alexandru Diaconu. Merită amintită şi echipa de tenis de masă, pregătită de Mihaela Truşcă, grupare care participă în Superligă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *