Oficialii CSM-ului a stabilit datele de desfăşurare a meciurilor amicale şi adversarii „viperelor albastre”

Oficialii echipei CSM Rm. Vâlcea au stabilit numele adversarelor din meciurile amicale din această iarnă pe care le vor susţine “Viperele Albastre”. Astfel, elevii lui Alexandru Pelici, Roberto Ivan şi Robert Tufişi vor juca opt partide de pregătire şi încă una demonstrativă, în Sala Polivalentă Traian. Seria disputelor va începe pe 24 ianuarie, la Sala Traian, acolo unde Dragoş Firţulescu şi compania vor întâlni fostele glorii ale fotbalului vâlcean, în cadrul evenimentului prilejuit de finala Cupei Ligii Prieteniei. În iarbă, primul meci se va disputa la Râmnicu Vâlcea, pe 27 ianuarie, adversari fiind sibienii de la FC Hermannstadt, liderii Ligii a IV-a din judeţul vecin. Două zile mai târziu, la terminarea cantonamentului centralizat, la Râmnicu Vâlcea vine o formaţie solidă a eşalonului III, tot din Sibiu, Măgura Cisnădie, formaţie care a trecut la barajul de promovare de reprezentanta judeţului Vâlcea, Flacăra Horezu. Sporting Turnu Măgurele, Pandurii II Târgu Jiu şi Metalurgistul Cugir (dublă manşă) sunt alte adversarele ale formaţiei noastre. Cele mai tari partide amicale vor avea loc în compania a două formaţii de eşalon secund, CS MIoveni şi FC Clinceni.

Programul partidelor amicale:

24 ianuarie: CSM – Fostele glorii (meci demonstrativ, Sala Traian)

27 ianuarie: CSM – FC Hermannstadt (Râmnicu Vâlcea)

29 ianuarie: CSM – Măgura Cisnădie (Rm. Vâlcea)

3 februarie: Pandurii 2 Târgu Jiu – CSM (Rovinari)

6 februarie: Sporting Turnu Măgurele – CSM (Slatina, teren sintetic)

10 februarie: Metalurgistul Cugir – CSM (Rm. Vâlcea)

13 februarie: FC Clinceni- CSM (?)

17 februarie: CS Mioveni – CSM (?)

19 februarie Metalurgistul Cugir – CSM (Cugir)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *