Alimentarea cu apă, principalul proiect aproape finalizat în comuna Goleşti

Primarul comunei Goleşti, Gheorghe Şerban se preocupă de deszăpezirea străzilor şi uliţelor din localitate, astfel că în comuna aflată la 7 km de Râmnic, spre Piteşti, nu au existat drumuri blocate. S-a făcut şi economie, estimată la circa 1 miliard de lei, la bugetul local pentru că Primăria Goleşti a achiziţionat un buldoexcavator (pe fonduri europene, prin GAL Ţinutul Argeşul de Mijloc), buldoexcavator care a deszăpezit în locurile afectate mai grav de zăpadă. Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, Şcoala Goleşti a făcut un parteneriat cu Şcoala Tomşani şi Şcoala Waldorf din Râmnicu Vâlcea, prilej cu care a avut loc un concurs între cele trei instituţii de învăţământ pe teme de cultură generală, istorie, geografie şi sport.

Se lucrează la reabilitarea căminului cultural din centrul comunei

Actualmente, la Goleşti se lucrează la alimentarea cu apă în satele Aldeşti şi Blidari. Conducta generală este gata în proporţie de 98 la sută. S-au făcut două puţuri (sursa de apă), se lucrează la staţia de clorinare, iar dacă timpul ajută, Şerban vrea să facă probele la apă în luna martie, cel târziu. Se mai intenţionează depunerea unui proiect pentru asfaltarea a 9-10 km de străzi comunale pe fonduri europene. Acum se lucrează la reabilitarea căminului cultural din centrul comunei Goleşti (în satul Popeşti). Primarul Gheorghe Şerban intenţionează să dea în folosinţă această instituţie (care se vrea a fi o casă de cultură) în jurul datei de 1 aprilie. Proiectul de reabilitare şi modernizare a căminului cultural a fost finanţat de CNI (Compania Naţională de Investiţii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *