Primarul Constantin Banacu (Bărbăteşti) vrea să asfalteze mai multe drumuri spre Costeşti şi Pietrari

Primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, spune că în această perioadă în localitate se lucrează la schimbarea ţevilor pentru alimentarea cu apă. Este vorba de circa 3 kilometri şi jumătate de ţeavă, proiectul fiind finanţat de Guvernul României pe OG 28 / 2013. Un număr de 1360 de familii din Bărbăteşti beneficiază de alimentarea cu apă, plus alte câteva familii din Stoeneşti.

Consolidări la alunecările de teren
Când va permite vremea, la Bărbăteşti se va începe consolidarea drumului care leagă comuna de Costeşti. Urmează a se consolida o porţiune de drum, acolo unde la sfârşitul anului trecut a avut loc o alunecare de teren, astfel că în acea porţiune ar urma să se construiască un zid de sprijin. Drumul care leagă Bărbăteştiul de Costeşti are acum o lungime de 2,8 km şi e construit pe OG 28. Primarul Banacu vrea să promoveze, alături de edilii localităţilor Costeşti şi Pietrari, un proiect, pe Măsura 7.2, pentru asfaltarea de drumuri şi uliţe. În cazul comunei Bărbăteşti e vorba de asfaltarea unei porţiuni de 750 de metri (cât se află pe teritoriul comunei) dintr-un drum care duce la târgul de săptămână de la Pietrari. Apoi, se intenţionează asfaltarea unei porţiuni de 600 de metri din lungimea drumului spre Stoeneşti şi 890 de metri din drumul care leagă Bărbăteştiul de Costeşti. Primarul Banacu mai vrea ca prin acest proiect să obţină finanţarea pentru asfaltarea a 6 uliţe comunale care au fiecare între 70 şi 150 de metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *