Mesaj de la Dumbravă pentru pesedistul Rădulescu: „O să am grijă ca PNL să câştige zdrobitor la alegeri!”

Fostul primar PSD Gheorghe Dumbravă, proaspăt membru PNL, îi transmite fostului său şef de partid, Constantin Rădulescu, că-l va bate măr la alegerile locale din vară. Primarul susţine că n-ar fi plecat din PSD dacă liderul organizaţiei judeţene n-ar fi manifestat un sictir major faţă de el şi cetăţenii comunei Stoeneşti.

 PNL Vâlcea continuă seria racolărilor în tabăra PSD Vâlcea. Deputatul Cristian Buican, co-preşedintele PNL Vâlcea, a promis că-l va lăsa fără primari pe liderul PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, până la alegerile locale din vară. Liberalul şi-a propus să aducă câte doi, trei primari PSD la fiecare conferinţă de presă săptămânală. Deocamdată, pe lista PNL figurează 12 primari PSD, iar negocierile continuă.

Săptămâna trecută au fost prezentaţi primarii Gheorghe Dumbravă –Stoeneşti şi Gheorghe Melente – Drăgoeşti, primarul comunei Dănicei, Dumitru Pirneci urmând a fi prezentat în carne şi oase săptămâna aceasta.

Primarul Dumbravă s-a declarat atât de dezamăgit de prestaţia liderului PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, încât a promis că va avea grijă ca PNL să câştige zdrobitor la alegerile din vară.

„Puteam să trec la PNL odată cu Ordonanţa 55, dar am ales PSD, unde sunt şi preşedintele Organizaţiei Locale, dar după calculele de după am ajuns la concluzia că este mult mai bine în partea asta, cu toate că Stoeneştiul este o comună „roşie”. Tot ce s-a făcut până acum în comună se datorează şi domnului Cristian Buican. Nu sunt un trădător, dar m-am săturat să mă tot milogesc. Nu am ce să reproşez PSD-ului, dar preşedintele organizaţiei judeţene nu a venit niciodată la mine în comună sau să-mi dea un telefon, dl. Cristian Buican a răspuns mereu şi când nu a putut a revenit. Sper să fie şi în continuare alături de mine. Dacă nu ar fi fost dl. Buican, jumătate din service-urile din Vâlcea intrau în faliment, asta spune totul despre „calitatea” drumurilor. O să am grijă ca PNL să câştige zdrobitor la alegeri şi aşa va fi chiar dacă comuna este „roşie”, a afirmat proaspătul liberal.

Dumbravă a precizat că nu ştie ce se va întâmpla cu organizaţia PSD: „Nu ştiu ce se va întâmpla cu Organizaţia PSD Stoeneşti, probabil va fi dizolvată pentru că foarte mulţi membri au promis că mă vor urma. Din câte ştiu eu, sunt 200 de membri, atâtea adeziuni am trimis la sediu central, în prezent nu ştiu câţi sunt cu adevărat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *