Alex. Pelici, antrenorul principal al echipei CSM Rm. Vâlcea: “Când se va relua campionatul, mulţi dintre jucătorii care se cred titulari vor avea surprize!”

Principalul CSM-ului, Alex Pelici, nu a încercat să găsească scuze după înfrângerea de pe propriul teren cu Metalurgistul Cugir şi şi-a “urecheat” elevii. Timişoreanul spune că una din cauzele eşecului este schimbarea de atitudine faţă de meciul de pregătire cu Pandurii.

Domnule profesor, contează rezultatul într-un meci disputat în condiţii grele, pe ploaie?

– Contează rezultatul la fiecare meci, indiferent de condiţiile în care s-a jucat. Şi adversarii au evoluat pe ploaie, nu doar noi, nu trebuie să găsim alibiuri. Ar fi bine să fie aşa terenul şi la Târlungeni, posibil să fie mai greu. Trebuie să ne adaptăm în orice condiţii. Cauza înfrângerii este atitudinea avută de unii dintre noi care nu au înţeles că trebuie să joace cum trebuie indiferent de adversar, indiferent că vine din Liga I sau din Liga a III-a. A fost o diferenţă mare de abordare faţă de meciul cu Pandurii. Vom avea discuţii şi vom vedea ce este de făcut. Am luat gol pe o greşeală care apoi s-a repetat, nu am reuşit să o reparăm. Apoi am ratat ocazie după ocazie, am irosit ocazie după ocazie.

Plângem după Staicu?

– Nu plângem după Staicu dar uite că nu reuşim să o băgăm în poartă. Asta e cea mai mare îngrijorare, că nu dăm gol pentru că ocazii au fost multe azi. Am avut două trei ocazii singur cu portarul iar în a doua repriză ce să mai spun, am jucat 70 la sută în jumătatea adversă. Ca şi consistenţă sunt mulţumit, construim, nu e nimic întâmplător.

Ca o concluzie, ce le transmiteţi jucătorilor?

– Că nu este nimeni titular. Cred că unii dintre ei se cred titulari şi o să aibă surprize. Până la urmă a fost un meci amical, sper să ne revenim şi să fim inspiraţi, să găsim soluţii. Sigur, eu le spun jucătorilor că e nevoie să abordeze şi meciurile de pregătire ca pe cele oficiale. E adevărat că nu vom juca, cel puţin acum, un meci oficial cu Pandurii, dar trebuie să întâlnim adversari puternici, care să ne pună probleme, pentru că în meciurile din campionat nu te protejează nimeni. Iar noi, din echipa care, la începutul campionatului, nu era luată în seamă de adversare, acum fiecare echipă pe care o vom întâlnii îţi va lua măsuri şi ne va trata cu mare seriozitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *