Trei oameni de fotbal din Vâlcea se „bat” pentru un post de vicepreşedinte la AJF

La şedinţa pentru desemmnarea celor doi vicepreşedinţi (alături de preşedintele AJF-ului), pe lângă postul câştigat prin vot de Nicu Chiriţă, ceol mai mare număr de voturi le-a obţinut Daniel Demetrescu. Acesta a ales ulterior să rămână secretar general, astfel că în primă fază acesta s-a autosuspendat după care şi-a dat demisia, aşa că cel de-al doilea post de vicepreşedinte AJF a rămas vacant. La Adunarea Generală a AJF Vâlcea, şedinţă ce va avea loc la sfârşitul lunii februarie, va fi completat şi postul de vicepreşedinte rămas vacant. Trei oameni de fotbal din Vâlcea şi-au manifetat intenţia de a candida la acest post.

Gheorghe Bucuroiu – este preşedintele echipei CS Hidro Rm. Vâlcea. Cu puţin timp în urmă, „Rapiduleţul din Nord” câştiga campionatul Ligii a 4-a din Vâlcea dar pierdea, surprinzător, barajul pentru accederea îl Liga a 3-a, la Slatina, cu campiona Sibiului de atunci, formaţia FC Avrig. După un tur de campionat dezastruos (n-au strâns niciun punct în prima parte a campionatului acela în Liga a 3-a), echipa din Avrig s-a retras din competiţie.

Mitică Drăgănescu – este cel care ţine, de ani buni, „în viaţă” echipa Forestierul Romani, echipă care activează acum în Liga a 5-a. Mitică Drăgănescu este membru al Comitetului Executiv al AJF Vâlcea, ca reprezentant al echipelor din Liga a 5-a. Se bazează pe susţinerea echipelor din Zona Horezu.

 

Alexandru Crânguş – este un candidat surpriză. Acesta a „construit” cu ani în urmă” echipa Steaua Nicolae Bălcescu. A intrat în „analale” fotbalului vâlcean şi naţional în urma unui episod cu „crocodili”. A fost preşedinte de echipă, arbitru şi primar de comună, actualmente consilier local la N. Bâlcescu. Crede că va avea susţinerea reprezentanţilor echipelor din zona Olanu – Drăgoeşti, Drăgăşani, dar şi a celor din zona Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *