Finanţatorul echipei FC Cavalerul Trac, Robert Dican: “La AJF Vâlcea e nevoie de doi vicepreşedinţi activi!”

La Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, programată pentru sâmbătă, 27 februarie, vor avea loc şi alegeri pentru cea de-a doua funcţie de vicepreşedinte al acestei instituţii, funcţie rămasă vacantă după ce Daniel Demetrescu (Zăpadă) a optat să rămână secretar general. Patru oameni de fotbal din Vâlcea şi-au depus candidatura pentru a ocupa această funcţie: Mitică Drăgănescu (Forestierul Romani), Gheorghe Bucuroiu (CS Hidro), Alexandru Crânguş şi profesorul Grigore Tomoiagă.

„Ce activitate are Nicu Chiriţă ca vicepreşedinte?!”

Întrebat ce aşteaptă de la cel ce va câştiga postul de vicepreşedinte, finanţatorul echipei de Superligă, FC Cavalerul Trac, Robert Dican (foto, alături de coprezentatorul emisiunii „Neaţa cu Răzvan şi Dani, Dani Oţil), a răspuns mai întâi printr-o altă întrebare (retorică): „Dar cine e acum celălalt vicepreşedinte? Nicu Chiriţă? (…) Şi uitasem. (…) Ce face el din această postură, de vicepreşedinte, pentru fotbalul vâlcean? Deci, eu aştept ca vicepreşedintele AJF să se implice, nu să vină la 4 ace când e şedinţă, să facă un pic de caterincă la sediul AJF, apoi să meargă la şedinţa Comitetului Executiv, să voteze cum i se spune (da sau nu), să coboare la parter, să mai facă un pic de caterincă acolo cu cei care sunt pe la AJF şi să plece. Nu aşa trebuie să procedeze un vicepreşedinte. Ar trebui să se implice să găsească sponsori care să faciliteze plata taxelor juniorilor sau cumpărarea unui rând de echipament pentru juniori. În concluzie, eu un vreau doi vicepreşedinţi inactivi la AJF, am nevoie de doi vicepreşedinţi activi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *