Sănătatea…în varianta tonţilor

Mare dezbatere mare la Consiliul Judeţean Vâlcea, acţiune organizată de liderii PNL Vâlcea cu activul de partid şi câţiva medici din judeţ simpatizanţi ai lui Brătianu pe legea privind activitatea prevenţiei în sănătate.
Acţiunea a fost un fiasco total, activiştii partidului, în frunte cu câţiva aleşi locali au cedat nervos şi au plecat după 30 de minute de dezbatere, timp în care cei doi iniţiatori ai legii, Lucia Varga şi Horia Cristian, băteau câmpii pe subiectul propus, un subiect citit dintr-un dosar foarte prost întocmit.
Partea proastă e că cei doi au venit atât de nepregătiţi încât i-au enervat şi pe medicii prezenţi la dezbatere.

După o întâlnire nefericită cu presa, din care a ieşit destul de şifonată pentru că a venit doar cu logoreea, nu şi cu răspunsuri concrete, deputatul Lucia Varga şi-a ţinut gura la dezbaterea de la CJ, gest salutat de presa locală, ştafeta fiind preluată de deputatul Horia Cristian, chirurg la origini, dar habarnist în sistemul de sănătate.
Deputatul liberal habar nu avea că sistemul nostru de sănătate se bazează pe principiul contributivităţii şi al solidarităţii, credea că banii vin de undeva, doar din pensiile private, şi sunt atât de mulţi încât pot fi aruncaţi pe bonusuri fără implicaţii negative la nivelul finanţării spitalelor.
Domnul chirurg milita pentru „altoirea” românilor reticenţi la prevenţie, deşi habar nu avea că majoritatea spitalelor nu sunt pregătite ca dotare pentru implementarea unei astfel de legi, cum nu ştia nici faptul că medicii din România, în majoritatea cazurilor, sunt foarte slabi diagnosticieni, deci depistarea unui cancer în prima fază putând fi considerată o misiune imposibilă.

Medicul Gheorghe Brînzan a pus o întrebare de bun simţ, întrebare pusă şi de subsemnata: cine plăteşte tratamentul unui bolnav diagnosticat greşit de medicul familie sau de cel specialist? Deputatul a lălăit-o cât a putut… în final a declarat senin: instanţa de judecată. Brînzan i-a atras atenţia că legea cu pricina riscă să trimită medicii în instanţa de judecată şi i-a sugerat să şi-o ia acasă şi să revină cu ea după ce o mai „lucrează” în conformitate cu realitatea din România. Deputatul s-a isterizat, cum a făcut şi cu presa, şi a încercat să dea explicaţii rupte din context, citite din dosărelul albastru.

Conform legii prevenţiei iniţiată de oameni din afara sistemului de sănătate, de deputaţii Alina Gorghiu – avocat, Eugen Nicolaescu- economist, Lucia Varga – inginer şi Horia Cristian – chirurg, românii vor fi obligaţi să facă sport, să participe în competiţii sportive pentru a-şi apăra sănătatea. De fapt, cei trei liberali, comunişti pur sânge la origini, vor să dea o lege de reînfiinţare a Daciadei ceauşiste şi a caravanelor medicale din anii ’50.
Aşa se face că românii care vor participa la competiţii vor fi scutiţi de plata tratamentelor medicale, ceilalţi vor cotiza la greu, ca şi în prezent, pentru obţinerea unui tratament pentru cancer sau alte afecţiuni cu risc major.
Mamaia din vârful dealului va fi şi ea obligată să alerge în tenişi chinezeşti, la competiţii gen Daciada, dacă vrea să se trateze gratuit, nu contează că stă la dracu-n praznic şi nu-şi permite să dea 20 de lei din pensia ei lunară de 400 lei ca să ia rata pentru a-şi testa glicemia sau tensiunea, aşa vrea doamna Varga, fost ministru, care s-a diagnosticat cu cancer mamar în gradul III. Doamna stătea la asfalt, avea un venit lunar de câteva zeci de milioane lei vechi şi nu şi-a făcut examenele preventive, dar a făcut o lege proastă prin care face mişto de români doar pentru a asigura locuri de muncă unor colegi de partid în cazul în care PNL va câştiga Puterea. Pentru că despre asta vorbim. Spitalele riscă la rândul lor să rămână fără medicamente din cauza programelor de prevenţie, multe făcute aiurea, pentru că un grup de femei liberale fără ocupaţie s-au gândit să facă o lege pentru sistemul de sănătate din România, că tot e praf.

Consilierul judeţean Mihaela Andreianu, care vede doar culoarea ”galbenă”, nu şi imperfecţiunile unei legi făcute de habarnişti, şi-a permis să-i numească comunişti pe ziariştii care au cerut explicaţii pe legea respectivă, întrebările acestora fiind identice cu cele puse de medicii cu viziuni liberale. O mai mare nesimţire nici că se putea, mai mult chiar l-a pus pe liderul Cristian Buican să tragă presa de urechi pentru că n-a lăsat-o pe madam Varga să bată câmpii în conferinţa de presă.
Cei trei se consideră deja stăpânii lumii, şi se poartă în cel mai comunistoid mod posibil …deşi „lumea” nu le aparţine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *