Biserica „blestemată” de pe Cetăţuie

Pornind uşor pe Calea lui Traian, de la nord la sud, primul obiectiv care atrage privirea oricărui trecător, fie el în maşină sau nu, vâlcean sadea sau simplu vizitator aflat în tranzit pe la noi, este Schitul „Cetăţuia”.

Farmecul acestui monument istoric, aflat pe un deal ce-i poartă numele, constă în imaginea de basm pe care o afişează, „neverosimilă şi solitară”, cum o descrie scriitorul Constantin Mateescu. Locul acesta mirific marchează limita de nord a oraşului şi, totodată, intrarea în perimetrul construit. „Doar” 137 de trepte ne aşteaptă răbdătoare în dimineţile înmiresmate de primăvară sau în după-amiezile tomnatice. Sau ori de câte ori simţim nevoia de o gură de aer proaspăt. Panorama care ni se deschide aici este cum nu se poate mai ofertantă. Se zăresc, în departare, munţii Făgăraşului, apoi dealurile înconjurătoare şi, bineînţeles, Oltul, în toată splendoarea lui.

Schitul „Cetăţuia” are origini străvechi. El pare să fi existat aici chiar înainte de „înjghebarea” Ţării Româneşti şi a constituit, cum pare lesne de înţeles, un fort strategic de apărare a Văii Oltului, încă din evul mediu, împreună cu peretele abrupt al Malului Alb şi cu Mănăstirea Fedeleşoiu. Denumirea ar avea legatură cu zidurile groase ce înconjurau bisericuţa. Însă ceea ce e cu adevarat interesant este secretul terifiant pe care l-ar ascunde, potrivit legendelor.

Este vorba de o crimă odioasă comisă cu sânge rece chiar în altarul bisericii, în anul 1529, lasând în opinia publică ideea de blestem. Cel ucis a fost domnitorul Ţării Româneşti, Radu de la Afumaţi, despre care istoricii afirmă ca ar fi fost unul dintre cei mai „neascultători” faţă de Imperiul Otoman, având patru domnii scurte şi zbuciumate. Acesta şi-a declarat politica de independenţă, refuzând totodată plata tributului către Imperiu. De aici i s-a tras şi sfârşitul năpraznic şi nu doar al lui, ci şi al fiului său, Vlad. În fuga sa spre Ardeal, se adaposteşte din calea boierilor trădători, Neagoe din Periş şi Drăgan, postelnicul, chiar pe Cetăţuie, mai exact în altarul bisericii, sperând că aici duşmanii lui îl vor cruţa, după o veche datină creştină. Nu a fost însă aşa. Ura boierilor era prea aprigă, aşa că l-au decapitat şi pe el, şi pe fiul său, iar capetele le-au trimis ca ofrandă sultanului, la Istanbul. Domnitorul a fost înmormântat pe 4 ianuarie la Curtea de Argeş şi a fost numit, ulterior, Radu cel Viteaz, datorită numeroaselor lupte purtate cu otomanii, pentru ca ţara să nu devină paşalâc.

123

O altă legendă vorbeşte despre faptul că în curtea schitului s-ar fi aflat o groapă ce ar fi făcut legătura cu un tunel foarte vechi, chiar precreştin, lung de aproape 2 km, care mergea pe sub albia Oltului, spre Malul Alb. Era o modalitate de a da de ştire cât mai repede despre o posibilă invazie în ţară.

Lăsând la o parte legendele, aflăm de la istorici că, după uciderea lui Radu de la Afumaţi, Cetăţuia şi-a pierdut din importanţa strategică şi chiar a ars. Locaşul iese din umbră abia în timpul mitropolitului Teodosie, în anul 1680, fascinat de frumuseţile locului. Biserica a mai suferit modificări în timpul domniei lui Ştirbei Vodă, între anii 1850-1853. Tot din aceste timpuri datează şi frescele interioare, realizate de pictorul Gheorghe Tătărescu.

Schitul „Cetăţuia” a apărut, de-a lungul vremii, în notiţele de călătorie ale multor personalităti istorice care s-au perindat pe la noi precum Mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei, Alexandru Pelimon, scriitor şi poet din sec. al XIX-lea, Ghenădie Enăchescu, episcop al Ramnicului, Ioan Slavici. Cu toţii au vorbit despre imaginea încântătoare a locului, căci trecerea timpului pare că a mai „îmblânzit” acele vremuri „ticăloase”.

În zilele noastre, schitul poartă hramul Sfinţilor Mihail şi Gavril, iar din punct de vedere arhitectonic, adoptă tipul corabie, de dimensiuni mici. Altitudinea la care se află este de 400 de metri.

14064080_851329704997263_157923321109831789_n

Rubrică realizată de Alina Nenu cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *