Poveştile de pe strada mea

Sunt un simplu om de pe stradă. Uneori merg de colo-colo, îngândurată, absentă, grăbită. Alteori ceva mai relaxată, preocupată să aud, să văd, să miros. Plimbările pe afară, adică pe străzi, bulevarde şi alei, mă fac să simt aerul oarecum boem care învăluie întreg oraşul. Senzaţia este una de… vacanţă. Da, de vacanţă, căci oraşul te invită tot timpul la plimbare, mai ales în serile de vară, printre castani, mesteceni şi mireasma de tei. Râmnicul nu este un oraş „mort” cum spun unii de vârsta mea, care aleg să plece la Bucureşti sau la Sibiu pentru mai multă „aventură”. Doar că aici timpul curge un pic mai uşor, uneori parcă sta în loc! De vină sunt vibraţiile înalte, energiile aparte, dacă ar fi să ne luăm după bioenergeticieni, iar eu mă iau! Simt că mă încadrez bine în peisajul ăsta molcom, dar nu foarte molcom, căci oltenul e oltean oriunde ar fi. Un pic de zvâc tot are…

Ştiţi ce e foarte interesant la oraşul ăsta? Felul în care prezentul se îmbină cu trecutul. Şi o face într-un mod atât de fantasmagoric, dar echilibrat! Priviţi edificiul Bibliotecii Judeţene! E de-a dreptul futurist. Iar lângă el, o bijuterie arhitectonică datând din secolul trecut. O casă superbă, renovată nu de mult, dar care şi-a păstrat fidel „acele” coloane şi „acel” pridvor. Dar ce impact o fi avut namila asta de Casă a Tineretului, prin anii de glorie ai socialismului, într-un oraş ce încă nu renunţase la parfumul veacului din urmă… Despre ele mai târziu.

Aşa cum spunea şi prozatorul şi eseistul vâlcean Constantin Mateescu în lucrarea sa „Râmnicu de odinioară”, fascinaţia oraşelor izvorăşte din istoria şi din vechimea lor. Aici, în Râmnic, zidurile s-au păstrat cu grijă.
Semnele trecutului ne urmăresc pretutindeni. Şi au un mesaj pentru noi. Trebuie doar să ne oprim un pic. De ce am face asta? Din simplă curiozitate, din dorinţa de a nu fi ignoranţi, pentru a avea un subiect de discuţie pe facebook sau pentru că vrem să ne transpunem, pentru un moment, în trecut, aşa cum simt eu. E o atracţie misterioasă, inexplicabilă sau un pur respect pentru perenitate. Vechimea acestui oraş e incontestabilă. El dăinuie de mai bine de 600 de ani, iar istoria lui pune unul lângă altul oameni şi evenimente care au marcat destinul întregii ţări.
Tot timpul m-am întrebat de ce avem o stradă numită „Ana Ipătescu”, de ce avem un scuar intitulat „Mitropolit Bartolomeu Anania”, de ce i-am dedicat împăratului Traian un cartier şi o statuie, când eu reţin că el ne-a „jefuit” strămoşii şi a „şters”, aproape în întregime, esenţa lor de geto-daci? Dar ce „stafii” s-or ascunde în „Casa Simian” şi în toate clădirile aste superbe cu iz interbelic? Ce-o fi cu denumirile astea „Mila Doamnei”, „Podul Vinerii Mari”, ce oameni de seamă a „născut” oraşul ăsta? Hei, voi tinerilor, elevilor, studenţilor, părinţilor! Nu v-aţi întrebat niciodată? Ce importanţă are oraşul ăsta pentru noi toţi? El e casa noastră, e povestea noastră, a tuturor!

„Calea lui Traian” – „cel mai vechi drum al ţării”

11062784_612693585527544_6305809946775521962_o

O să încep serialul „Poveştile de pe strada mea” chiar cu strada, pentru că orice plimbare începe aici şi o aleg, de început, pe cea mai importantă, cea mai veche şi mai mare din Râmnic, pe care se afla, cândva şi kilometrul zero, chiar la intersecţia ei cu „Ştirbei Vodă” de astăzi: „Calea lui Traian”. Pe vremuri se numea „Drumul lui Traian” sau „Uliţa Mare” şi este cea mai veche stradă a ţării, aşa cum susţine scriitorului Constantin Mateescu în lucrarea amintită mai sus, întrucât, sub nivelul ei s-ar afla vestigiile străvechiului drum pe care şi-a condus Traian, în urmă cu 2000 de ani, legiunile spre Sarmisegetuza. Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, „şoseaua” Râmnicului a primit numele de „Lenin”, oraşul fiind supus unei sinistre umilinţe, negându-i-se istoria. Orientată de la nord spre sud, strada a „ţesut” de-a lungul ei un întreg peisaj urban. Aici s-au păstrat până în zilele noastre câteva dintre principalele monumente istorice şi arhitecturale cum ar fi „Monumentul Eroilor” de la Cetăţuie, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, datând din 1909, Muzeul Judeţean (pe vremuri Școala Nr. 1 de Băieţi „Tache Ionescu”), Biserica „Toţi Sfinţii” (1762), iar vizavi de ea frumoasa casă Dincă Slăvitescu, fosta Bancă de Scont a României (1909), unde funcţionează, actualmente, un restaurant. Continuăm şirul edificiilor monumentale cu Tribunalul şi Judecătoria, construite la început de secol XX, fără a uita de bisericaă „Cuvioasa Paraschiva (1554), care a suferit o serie de modificări până în anul 1880. Şi ar mai fi Obeliscul ridicat pe locul taberei din timpul Revoluţiei de la 1848, chiar la poalele dealului Troianu. În perioada premergătoare comunismului, pe strada Traian se ţineau lanţ vitrinele cu firme îmbietoare, magazine şi ateliere de tot felul.

10435612_597272017069701_2204076555053394263_n

Farmacia Bejan (nu are nicio legătură cu cea din zilele noastre) aflată la intersecţia cu „Ştirbei Vodă”, era, pe la 1923, cea mai căutată din oraş. În jurul ei se aflau băcănii, bodegi, o „sălămărie”, hanuri, birturi populare, cum ar fi Cârciuma „Încurcă-Lume”. Mă amuză această titulatură. Constantin Mateescu vorbeşte despre „mirosurile de aperitive, ciorbă de potroace, tescovină, scrumbii prăjite, mititei ce pătrundeau vara în stradă, pe uşile deschise ale caselor cu ziduri mucegăite”.

10985571_596841240446112_4328854716387937042_o

Piaţa „Traian-Trăsurilor” sau „piaţa de trăsuri” reprezenta un segment al străzii destinat comerţului de orice fel. Trecând pe cealaltă parte a râului, strada deschidea accesul spre „târgul de săptămână” şi spre cărările care duceau spre Govora, Ocne sau spre potgoriile însorite ale Drăgășaniului. Strada Traian gemea de lume, era un spaţiu existenţial în care „geometria caselor, a stâlpilor de telegraf şi a trotuarelor nu avea nicio valoare fără identitatea oamenilor întotdeauna alţii şi mereu aceiaşi”, potrivit autorului amintit.

Rubrică realizată de Alina Nenu cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *