Candidatul PRU la Primăria Râmnicului declară război multinaționalelor!

 

Pe fondul discuţiilor cu privire la importul de alimente într-o ţară care, până nu demult, era considerată grânarul Europei şi în care agricultura aducea venituri de neegalat la bugetul statului, Florin Brăgău, preşedintele PRU Vâlcea, adresează vâlcenilor un îndemn la păstrarea specificului gospodăriei tradiţionale româneşti, singura în măsură să asigure o alimentaţie sănătoasă:

„Chiar dacă satul românesc este din ce în ce mai pustiu, nici noi, nici bătrânii nostri nu uităm şi nu trebuie să uităm pâinea pe vatră din cuptorul bunicii, gustul roşiilor din grădină şi laptele proaspăt muls. Violenţa cu care firmele străine şi multinaţionalele s-au grăbit să ocupe piaţa românească, sugrumând micul producător autohton, trebuie combătută cu mijloace care sunt la îndemâna noastră a tuturor. Cumpăraţi produse româneşti! Sprijiniţi-i pe puţinii producători vâlceni care îşi mai pot face loc pe pieţele din oraş luptându-se cu samsarii şi corupţia din administraţia locală, consumând produsele lor!

Unul dintre primele lucruri pe care le-am învăţat din istoria scurtă şi zbuciumată a domniei lui Vlad Ţepeş în Ţara Românească a fost că puterea trebuie să protejeze, înainte de toate, oamenii locului. La mai puţin de un an de la urcarea lui pe scaun, Ţepeş a emis o lege de comerţ prin care stabilea cele câteva „târguri de margine” în care aveau dreptul să vândă negustorii străini, toate celelalte pieţe din ţară fiind deschise doare meşteşugarilor şi agricultorilor români. După şase luni, patrula lui Ţepeş a verificat respectarea legii în toate târgurile din ţară, iar negustorii străini prinşi în pieţele din interior au fost conduşi la frontieră despuiaţi de bunuri şi bani, cu promisiunea că data viitoare vor fi traşi în ţeapă. Dincolo de faptul că această măsură i-a nemulţumit pe saşi, determinând prostul renume al lui Ţepeş la curţile Europei, meşteşugurile, agricultura şi comerţul în Ţara Românească au luat o amploare nemaipomenită. Nu cred că nu învăţăm nimic din lecţiile istoriei. Am convingerea că poporul român are şi înţelepciunea şi puterea de a trece peste neajunsurile acestei perioade prin el însuși fără ajutor extern. Tot ce trebuie să facem este să încurajăm, cetăţenii prin consum, iar administraţia prin subvenţii şi investiţii, aşa-numita agricultură bio, specifică gospodăriei tradiţionale româneşti.”

 

Florin Brăgău, preşedinte PRU Vâlcea

2 comentarii la „Candidatul PRU la Primăria Râmnicului declară război multinaționalelor!

  • 2 martie 2016 la 16:44
    Permalink

    Partidul asta are doar presedinte la Valcea? Nu are tineri,femei sau si alti oameni de propus pe listele de consilieri?

    Răspunde
  • 3 martie 2016 la 10:05
    Permalink

    Dl. Bragau, ar trebui sa se intereseze mai bine. Anumite multinationale din retail promoveaza produsele autohtone „din toata inima”.

    Si, pe langa asta, retailer-ii sunt cam singurii care creeaza locuri de munca!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *