ȘOCANT! Decizia lui Dragnea îi va afecta pe toți parlamentarii PSD

Liderul social-democraților a luat măsuri extreme în ceea ce privește absența deputaților PSD din Parlamentul României.

Astfel, acesta a susținut că deputații absenți vor figura pe site-ul partidului iar criteriul prezenţei în Parlament va conta totodata și în alcătuirea listelor de candidaţi la alegerile generale.

„Am avut o întâlnire cu colegii din grupul parlamentar PSD. Am stabilit că începând de astăzi (miercuri – n.r.), în fiecare miercuri, la ora 9,30, ne vedem aici pentru a ne asigura că toţi, cu excepţiile de rigoare – cei care au o problemă foarte serioasă şi care sunt motivaţi să nu vină – toţi parlamentarii trebuie să vină la treabă. Ziua de miercuri este o zi importantă. Vorbim de parlamentarii PSD, asta am stabilit”, a precizat Liviu Dragnea, miercuri, la finalul întâlnirii cu deputaţii social-democraţi.

Totodată, preşedintele PSD a adăugat că lunea viitoare va avea o discuţie cu colegii parlamentari din comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

Vreau să nu mai fie nimeni absent la lucrările Parlamentului atunci când se desfăşoară, în plen sau în comisii”, a declarat Dragnea.

Mai mult, el a adăugat că, potrivit celor convenite în forurile de conducere ale PSD, cei care absentează riscă să nu se mai regăsească pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare, potrivit Agerpres.ro

Este un lucru firesc, am vorbit la sfârşitul anului trecut, am vorbit şi la Sinaia, când ne-a întâlnit cu grupurile parlamentare. Prezenţa şi activitatea în Parlament reprezintă un criteriu foarte important, care va fi luat în considerare pentru stabilirea listelor următoare. Este normal, nu poţi să pui pe liste oameni pe care nu te poţi baza ulterior”, a conchis Liviu Dragnea.

Sursa:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *