Miercuri, 9 martie, de la ora 15,00, Viperele Albastre joacă la Jucu „intermediara” cu Universitatea Cluj

Deşi a jucat destul de bine, CS Municipal a pierdut nemeritat sâmbăta trecută, în Zăvoi, disputa cu Gaz Metan Mediaş, cu un gol primit în minutul 84 în urma unei nesincronizări a apărării. Jocul rezultatelor, ănsă, face ca gruparea lui Alex Pelici să rămână pe primul loc în Seria B2, însă la egalitate de puncte cu alte două formaţii.

UTA şi Şoimii Pâncota stau

O echipă, care n-a jucat, dar a luat 3 puncte la „masa verde”, Chindia, a strâns 38 de puncte, ca şi FCM Baia Mare, învingătoare pe teren propriu, 2-0, cu UTA Bătrâna Doamnă. Astfel, CSM Rm. Vâlcea, Chindia şi FCM Baia Mare sunt acum pe primele trei locuri, în această ordine, toate trei având cîte 38 de puncte. Viperele Albastre joacă miercuri, 9 martie, de la ora 15,00, în runda intermediară, la Jucu (în apropiere de Cluj), cu Universitatea Cluj. Meciul se joacă în comuna clujeană pentru a proteja terenul de pe „Cluj Arena” în vederea meciului care se va juca aici, la sfârşitul lunii martie: România – Spania. În această rundă nu vor juca, dar vor lua câte trei puncte la „masa verde”, formaţiile UTA Bătrâna Doamnă şi Şoimii Pâncota. Sâmbătă, de la ora 11,00, „municipalii” revin în Zăvoi unde vor întâlni pe CS Mioveni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *