Cu Ştefan Constantin pe bancă, HCM a “reuşit” cea mai ruşinoasă înfrângere: la 19 goluri, acasă, cu CSM Bucureşti (19-38)

 

Aşa cum am promis, ne ocupăm puţin de activitatea antrenorului PLĂTIT DIN BANI PUBLICI de la HCM Rm. Vâlcea, Constantin Ştefan. El care are timp să vorbească, totuşi, cu o parte a presei vâlcene (cei care umplu astfel pagini întregi cu elogii la adresa sa) dar îi repezeşte şi le vorbeşte în zeflemea celor csare nu-i ridică “osanale”. În fond, cine e şi ce CV are Constantin Ştefan. A stat e banca echipei Dinamo (la băieţi) după care a prins un loc călduţ la Vâlcea şi ce şi-a spus: acum e momentul!

 

Cu domnul Ştefan pe bancă, HCM Rm. Vâlcea a câştigat până acum doar 9 partie, 6 acasă şi doar 3 în deplasare. Mergând pe principiul: batem măcar echipele cotate ai slab valoric ca noi şi în rest “la ciupeală”, domnul Ştefan, care primeşte salariu şi din banii mei ar şi ai dvs, stimaţi râmniceni, e pe punctul de a nu îndeplinii obiectivul (cel puţin celdeclarat de Primăria Râmnicului – principalul, şi singurul acţionar al clubului – la finalul acestui sezon). Dar despre acest lucru vorbim în ediţia viitoare.

 

Echipa antrenatăe Constantin Ştefan, HCM Rm. Vâlcea a reuşit contraperformamnţa de a se face de râs în acest sezon. Vâlcencele au pierdut la cel mai mare scor,18 goluri, în Polivalentă, cu CSM Bucureşti. Aşa de bine le-a pregătit domnul Ştefan pe fete că acestea, în meciul cu bucureştencele, au marcat DOAR 7 goluri în primele 30 de minute! E adevărat că s-au mai trezit în partea a doua, când au înscris 12 goluri.

 

Am făcut o evidenţă a meciurilor unde s-au înregistrat cele mai mari iferenţe de scor, iar meciul de care aminteam, HCM – CSM Bucureşti 19-38, conduce detaşat. Urmeează meciul Rapid – CSM Ploieşti, unde gruparea de sub Podul Grant a pierdut la o diferenţă de 17 goluri: 29-46. În schimb, domnul Ştefan îşi poate încorda muşchii şi se poate lăuda că a bătut o echipă aflată la retrogradare, Măgura Cisnădie, la 14 goluri diferenţă, 37-23.

 

Iată cele mai mari diferenţe de scor înregistrate în Liga Naţională de handbal feminin până acum:

 

HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti 19-38

Rapid – CSM Ploieşti 29-46

HC Alba Sebeş – HCM Baia Mare 18-36

HC Zalău – CSM Bucureşti 23-37

HCM Roman – CSM Unirea Slobozia 32-20

CSM Bucureşti – HCM Roman 30-19

HCM Baia Mare – SCM Craiova 31-21

ACS Corona Braşov – Rapid 33-18

CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie 31-19

Măgura Cisnădie – HCM Baia Mare 21-35

Rapid – HCM Baia Mare 24-34

HC Alba Sebeş – Măgura Cisnădie 20-31

U Cluj – HC Alba Sebeş 35-25

HC Zalău – HCM Baia Mare 26-36

CSM Ploieşti – U Cluj 35-21

 

Ia să vedem ce a făcut HCM în această ediţie de campionat în meciurile de până acum:

 

28-29 acasă cu ACS Corona Braşov

24-22 acasă cu SCM Craiova

31-25 acasă cu CSM Unirea Slobozia

26-32 la HCM Roman

28-32 la CSM Ploieşti

32-26 acasă cu HC Alba Sebeş

32-34 la Rapid Bucureşti

27-29, acasă cu HC Dunărea Brăila

26-23 la HC Zalău

26-20 acasă cu U Alexandrion Cluj

 

26-31 la ACS Corona Braşov

24-23, acasă, cu HCM Roman

24-28 la SCM Craiova

21-23, acasă, cu CSM Ploieşti

23-21 la Unirea Slobozia

24-29 la HCM Baia Mare

27-23 acasă cu Măgura Cisnădie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Etapa a 6-a: CSM Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea 35-24

Etapa a 7-a: HCM Rm. Vâlcea – HCM Baia Mare 24-33

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *