Crin Antonescu despre denunțarea sa la DNA: „Sunt pur şi simplu stupefiat!”

Fostul preşedinte al Senatului Crin Antonescu s-a arătat perplex de vestea privind denunţarea sa la DNA de către Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu (primul director postdecembrist al SRI).

Contactat, luni după-amiază, de psnews.ro, senatorul PNL Crin Antonescu a reacţionat cu uimire la această veste.

„Nu am habar – aflu de la dumneavoastră de această aberaţie. Nici n-o cunosc (pe Alina Măgureanu – n.r.), dacă nu cumva suntem sau am fost vecini în blocul în care locuim. Nici n-o cunosc măcar – vă spun: n-am cunoscut-o pe doamna respectivă şi n-am absolut habar de toate chestiile astea. Şi, bineînţeles, orice astfel de acuzaţii sunt aberante şi lipsite de temei”, ne-a declarat Antonescu.

Chestionat dacă ar putea exista vreun interes ascuns în spatele acestor denunţuri, Crin Antonescu a replicat:

„Habar n-am – sunt stupefiat! Sunt pur şi simplu stupefiat!”

Nu în ultimul rând, întrebat ce va face în legătură cu acuzaţiile fostei nurori a lui Virgil Măgureanu, senatorul liberal a răspuns:

„Nu ştiu. Eu nu ştiu nimic, nu m-a anunţat nimeni nimic oficial. Sunt pur şi simplu descumpănit – o asemenea aberaţie n-am mai auzit. Cât priveşte pe Chiliman şi pe Oprescu, cu Chiliman chiar am fost mari prieteni”, a încheiat Crin Antonescu ironic.

sursa:

psnews.ro

2 comentarii la „Crin Antonescu despre denunțarea sa la DNA: „Sunt pur şi simplu stupefiat!”

  • 14 martie 2016 la 14:41
    Permalink

    Tu niciodata nu stii nimic, restu sunt vinovati !

    Răspunde
  • 15 martie 2016 la 18:39
    Permalink

    Si eu sunt stupefiat de conduita morala si politica a celui care ar fi avut toate sansele sa devina presedintele Romaniei ! Ce se ascunde in spatele inexplicabilei schimbari intempestive de macaz stie doar Cel de Sus si, cu siguranta, doi celoveci de Jos: Crin somnorila si, desigur, Base ! Har Domnului ca ne-a ferit Pronia cereasca de proiectatul president !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *