Jocurile Olimpice ale Cercetaşilor, pe Dealul Capela

A venit primăvara şi, odată cu ea, prima activitate în natură a cercetaşilor din Grupul de Iniţiativă „Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea. Aceştia au participat cu mic cu mare, duminică, 13 martie 2016, la “Jocurile Olimpice ale Cercetaşilor”, o activitate ce a îmbinat utilul cu plăcutul, cercetaşii având de trecut probe ce au presupus maximă seriozitate şi pregătire, dar şi probe distractive. Probele au constat în verificarea echipamentului, a cunoştinţelor cercetăşeşti, a aptitudinilor, a vitezei de reacţie şi a sincronizării între membrii patrulei.

A fost premiată fiecare probă în parte, pe patrule, iar apoi s-a alcătuit clasamentul final pe unităţi.

La final s-a făcut premierea mult aşteptată, cea pe unităţi. Jocurile Olimpice au fost căştigate de unitatea Sf. C-tin Brâncoveanu, locul II a fost ocupat de unitatea Umbra Stejarilor, locul III – de unitatea Cozia, locul IV – de unitatea Floare de Colţ, iar locul V de unitatea Piatra Craiului. S-au acordat diplome şi cupe, iar firma Damila, sponsorul acestei activităţi, a oferit tuturor cercetaşilor tricouri personalizate cu însemnele Grupului de Iniţiativă “Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea. Mulţumim pe această cale domnului senator Dan Niţu pentru sprijinul acordat şi domnului consilier local Liviu Boban, care dealtfel a şi fost prezent la acţiune, pentru susţinerea activităţilor grupului nostru.

Urmează, în curând, cea mai importantă activitate din viaţa noastră de cercetaşi: depunerea promisiunii. Până atunci ne declarăm: „GATA ORICÂND!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *