La Londra va fi exportat primul robot industrial produs de Ionuț Budişteanu!

La Râmnicu Vâlcea avem prima firmă, investiţie a lui Ionuţ Budişteanu, care realizează roboţi industriali pentru asamblarea de produse electronice.

Primul astfel de robot, „VisionBot”, în greutate de 40 de kilograme, va trece Canalul Mânecii spre Anglia.

„Săptămâna trecută am expediat primul robot VisionBot în străinătate. Robotul a fost asamblat şi proiectat în Vâlcea, în „garajul” firmei mele, şi acum este pe drumul lung către Anglia. Am preferat să îl transportăm cu o firmă mică de curierat românească, pentru a susţine eco sistemul din România. Sper ca robotul să fie folosit cât mai mult în producţia electronică şi să corespundă nivelului aşteptărilor clientului nostru”, spune Budişteanu.

După multe teste, Ionuţ a decis să expedieze, pentru prima dată internaţional, roboţii pe care îi asamblează,  VisionBot.

„Am preferat ca prima expediere să fie în Europa, pentru că este mult mai uşor de transportat o maşinărie de 40 de kg pe continentul european, decât peste ocean. Avem un cumpărător din Anglia şi acum finalizăm asamblul robotului. După Anglia, va urma Italia”, a completat Budişteanu.

Firma VisionBot a participat la Expoziţia tehnică Cisco Live din luna februarie de la Berlin, fiind singurul startup românesc invitat de Cisco să expună un produs românesc aici.

„Consider că astfel de evenimente fac vizibilă imaginea României în lume, într-un mod pozitiv şi, în acelaşi timp, este şi profitabil pentru noi, ca ţară. Ar fi mai bine să avem cât mai multe firme din România care să prezinte produse inovative româneşti pe pieţele internaţionale decât să mergem cu logoul „frunza verde”, ce nu vinde mai nimic”, spunea, cu acea ocazie, Budişteanu.

sursa: ramnicuvalceaweek.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *