Bulevardul Râmnicului, un loc de promenadă şi mondenităţi

Dacă despre Calea lui Traian spuneam, cu puţin timp în urmă, că este cea mai veche din judeţ sau chiar din ţară, după unii istorici, Bulevardul, căci aşa i se spunea în perioada interbelică, iese în evidenţă cu cele mai frumoase clădiri ale Râmnicului şi cu cele mai frumoase spectacole de stradă.

Bulevardul „Tudor Vladimirescu” este o stradă în pantă ce porneşte dinspre dealul Capela şi traversează oraşul până dincolo de Olt, făcând legătura cu localităţile de pe malul stâng. Cândva,  strada se pierdea agale prin viile ce coborau spre luncă. De asemenea, împreună cu strada Traian, Bulevardul formează o cruce care stabilea, în trecut, vechiul centru al urbei.

11209507_676326665830902_5342499839094635742_n

Vechimea străzii datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când orşul începea să se dezvolte din toate punctele de vedere. Era nevoie de o cale de acces spre podul Oltului. Astfel se naşte Bulevardul, pavat cu piatră de râu, rezistând sub această formă timp îndelungat.

11041213_608545565942346_8324766479059333156_o

10856488_610570475739855_1393814138923571442_o

La capătul dinspre Capela se aflau, ca şi astăzi, de o parte şi de alta, două dintre cele mai impunătoare clădiri ale oraşului: Tribunalul şi clădirea Administraţiei Financiare, ce devine apoi Judecătoria.

10988563_601754333288136_2598337376605932137_o

În spaţiul dintre aceste două instutuţii care „trebuie să fi înviorat aspectul micului oraş provincial” şi care „distorsionau evident cu sărăcia stereotipă a blocurilor noi cu care se învecinau”, se desfăşurau parade militare, ceremonii religioase, mitinguri sau treceau coloanele de tancuri şi blindate nemţeşti şi sovietice. Bulevardul mai răsună şi acum de fel şi fel de ceremonii, destinate, de obicei, comemorării eroilor neamului, ce-i drept un pic de la distanţă, căci a venit rândul străzii Carol I să le găzduiască. Scriitorul Constantin Mateescu oferă, în scrierile sale despre Râmnic, detalii semnificative despre aspectul străzii  ca  centru social, în perioada interbelică, făcând referire, de exemplu, la staţia de taximetre în care se aflau „două forduri de culoare neagră, cu perdeluţe la ferestre, care ar face azi deliciul amatorilor de automobile vechi, ce se mai întâlnesc doar prin expoziţii şi muzee. Şoferii stăteau cu  mâinile în buzunar pe marginea trotuarului pavat cu piatră cubică şi tăifăsuiau. Nu prea aveau clienţi. Fumau şi discutau, probabil, despre criza economică, despre asasinarea lui I. G. Duca, despre conversiune sau despre concurenţa îngrijorătoare a trăsurilor de stradă ce mişunau în tot oraşul. Cu toate că era zgomotoasă a maşinilor începuse în Capitală cu două decenii înainte, Râmnicul mai somnola cuminte în tropotul liniştitor şi dătător de pace al cailor”.

11037910_611088279021408_8677551033293795184_o

La sfârşitul veacului trecut, Bulevardul era, în partea lui centrală, un loc de promenadă. Seara, „sute de tineri se îndreptau spre centru înt-un cortegiu ce se perinda pe Bulevard între strada Traian şi colţul Parcului, ca într-o procesiune ritualică. Spectacolul, caracteristic mai tuturor oraşelor provinciale, crea un fel de solidaritate pentru mentalitatea arhaică şi mic-burgheză a vechilor locuitori ai Râmnicului”. Potrivit scriitorului, aceste plimbări nocturne reprezentau o ieşire din anonimat, tinerii participând astfel la viaţa mondenă şi sentimentală a oraşului.

Mergând mai jos pe Bulevard, nu putea fi trecut cu vederea restaurantul Elysée, ce avea o grădină mare şi elegantă şi unde cântau cele mai îndrăgite orchestre şi cântăreţe de muzică uşoră ale timpului. De partea cealaltă a restaurantului se găsea cafeneaua lui Tanţu Dănicel, „o instituţie” unde se juca poker şi biliard şi pe unde tinerii trebuiau să treacă pentru a lua testul maturităţii.

11707857_668192089977693_7541245847381430258_n

Clădirea Poştei  nu a dat niciodată semne că oboseşte sub greutatea timpului. Doar că, pe vremuri, avea curţi imense cu magazii şi grajduri pentru caii diligenţei.

11942241_690016067795295_454103909053581645_o

Printre bijuteriile arhitectonice care au populat Bulevardul şi care, din păcate, nu au rezistat demolărilor comuniste, se numără conacul lui Gogu Ştefănescu, un „palat miniatural”, a cărui faţadă era înconjurată „ de un brâu de arbori şi de alei geometric desenate”.  Vizavi, se găsea „ întâia clădire cubistă a oraşului”, ce data de la începutul anilor ’30, „o casă ciudată şi şocantă pentru timpurile acelea”. Aici a funcţionat farmacia Cristescu. Ceea ce este de-a dreptul fascinant, este că  pe Bulevard aveau loc chiar şi spectacole de acrobaţie aeriană, oferite de  celebrul echilibrist al vremii, Alexander. Acesta a mers în mâini, pe o sârmă, ţinând în gură o farfurie pe care se afla o cupă de şampanie. În acele vremuri de criză economică, râmnicenii savurau astfel de momente, care aveau menirea de a-i scoate din ale lor.

Coborând mai jos, spre Olt, se aşterneau, una câte una, cele mai frumoase case ale Râmnicului, „veritabile enclave ale liniştii şi armoniei”. Îşi făcea simţită uşor prezenţa şi fabrica de mobilă, care dădea startul dimineţilor cu zgomotul joagărelor. Pe locul Teatrului „Antonn Pann” de astăzi se afla Teatrul „Adreani”, ce avea una dintre cele mai vechi şi mai frumoase săli de teatru din ţară, singura din Râmnic. Urmau Cazarma şi podul Oltului, iar Bulevardul se încheia aici, ca şi astăzi.

Rubrică realizată de Alina Nenu cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *