Remus Grigorescu, candidatul oficial al ALDE la Primăria Râmnicului

Scandalul provocat la Bucureşti de conservatorii lui Daniel Constantin, respectiv Liviu Boban şi Loredana Predescu, l-a convins pe liderul ALDE, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu să-l pună în fruntea ALDE Vâlcea pe Dumitru Lovin, fost vicepreşedinte PSD Vâlcea. Decizia a fost luată duminică seara. În aceaşi seară s-a făcut şi desemnarea oficială a lui Remus Grigorescu drep candidat al ALDE la Primăria Râmnicului. Acesta va ocupa şi funcţia de lider al organizaţiei municipale.

Conservatorii lui Daniel Constantin au făcut din nou circ la Bucureşti. Organizaţia vâlceană, una dintre cele mai slabe din ţară, a devenit o organizaţie problemă imediat după moartea fostului preşedinte Dumitru Buşe. Capii organizaţiei s-au bătut la propriu pe şefia filialei, chiar şi la întâlnirile cu liderul Daniel Constantin. Acesta declara într-o discuţie telefonică că s-a săturat de ei. Până în prezent organizaţia vâlceană a fost dizolvată de 6 ori din cauza scandalurilor interne. Cu ceva timp în urmă, până la pierderea spaţiului, personajele care au investit în dotarea spaţiului şi-au luat la plecare şi wc-ul. Asta spune totul despre calitatea liderilor PC Vâlcea.

Săptămâna trecută, imediat după anunţul racolării celor trei vicepreşedinţi PSD, actuala conducere a partidului, preşedintele executiv Liviu Boban, fostul preşedinte Loredana Predescu şi alţi câţiva activişti au cerut o întrevedere cu Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi s-au declarat împotriva primirii celor trei în partid pentru că „au atacat partidul în campania electorală”. Motivul a fost ironizat de cei doi lideri centrali. În fapt, cei doi se tem de pierderea funcţiilor deţinute în prezent. Fosta preşedintă Loredana Predescu, devenită lider peste noapte a PC Vâlcea, printr-o minune provocată de o sponsorizare grasă făcută de actualul soţ Teodor Florescu,patronul firmei Urban, speră să-şi recupereze mandatul pierdut după plecarea lui Remus Daniel Niţu prin înlăturarea concurenţei.

Circul a continuat câteva minute bune spre disperarea liderilor ALDE care s-au văzut nevoiţi să-i trimită acasă. Tăriceanu a promis că noua conducere a filialei va fi stabilită  în cursul acestei săptămâni, după o analiză reală a activităţii actualei conduceri.

Răspunsul a venit mai repede decât se aşteptau: Dumitru Lovin va fi copreşedinte ALDE Vâlcea alături de Liviu Boban, reprezentantul PC Vâlcea, iar Remus Grigorescu va deţine şefia organizaţei municipale în calitate de candidat la Primăria Râmnicului.

Primirea celor trei vicepreşedinţi PSD a adus ALDE Vâlcea cel puţin doi, trei primari, câţiva consilieri locali şi un viceprimar, dacă Remus Grigorescu, candidatul propus pentru Primăria Râmnicului, va pierde alegerile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *