Conferința de presă a lui Mircia Gutău, candidatul PER la Primăria Râmnicului

„La această oră avem organizații în 43 de localități din județul Vâlcea. În următoarele 2 săptămâni vom reuși să încheiem organizații în tot judetul”, a declarat Eusebiu Veteleanu.

„Cristi Nițu, fostul primar de la Horezu are adeziunea semnată”, a precizat Mircia Gutău.

„Referitor la Rm. Vâlcea avem organizațiile făcute. Avem câteva mii de membrii. Luni vom face conferință de presă pentru alegerile la municipiu. Din iunie vom obține un rezultat bun pentru funcția de primar.

În momentul de față cred că vor intra maxim 4 forțe politice. PNL, PSD, PER și ALDE.

Sunt convins că vom obține 4-5 consilieri județeni, la Consiliul Local cel puțin tot atâtia. Avem o listă pregătită cu oameni valoroși, vă vom prezenta lista completă la următoarea conferință de presă, va fi prezent până și Cristi Nițu. Vrem să depășim 4.000 de membrii la municipiu.

Informația că PNL face organizație pentru PER, a venit ca urmare a faptului că Mădălina Cotar este acum membră PER. PNL nu poate avea niciun avantaj să ne facă organizații, nu avem nici un protocol de colaborare. La județ nici PNL nici PSD nu vor avea majoritatea.

Sunt convins că la municipiu vom obține peste 50% la primărie. Vom vedea cât vom transmite și pentru Consiliu Local. La primărie se votează omul. În momentul de față există riscul ca partidele mari să nu ocupe primele două locuri la municipiu. Vom face alianță cu oricine, dar al doilea viceprimar va fi cineva cu care să mă înțeleg. PSD are probleme… Bușu și Grigorescu au electoratul lor. PSD va fi pe locul 3 la municipiu. Se va bate cu Grigorescu”, a mai declarat Gutău.

„Râmnicenii trebuie să știe că lucrările vor fi platite din banii lor. Pentru că nu vor fi finalizate la timp. Vom băga o taxă de urgență pentru autorizații. Acum se eliberează în funcție de cat se sare la cap.
Funcționarii fac ce vor. Direcția „Programe Externe” trebuie reînființată. Fondurile pentru izolația blocurilor sunt de la UE. S-au făcut doar 9, și la Slatina 126. 

Turiștii la ora actuală nu au ce vedea în municipiu. Ce să vadă? Groapa din centru? Parcul în care îți rupi picioarele. Trebuie făcută zona metropolitană.

Știm pe unde se face autostrada, trebuie să facem breteaua de legătură. Acum, nu la 15 ani după autostradă, când s-o strica.

Olăneștiul arată deplorabil. Dacă nu creăm locuri de muncă… Nu rezolvăm nimic. Trebuie să facem zona metropolitană, să ducem utilitățile la terenurile pe care apoi să le oferim investitorilor.
Vreau să urgentăm preluarea căsuțelor la ștrand și să extindem acel loc pentru plimbare și distractie.
Legat de DNA, eu nu am nicio emoție. Emoții ar trebui să aibă cei în perioada în care au fost luate dosarele”, a mai declarat Mircia Gutău.
„Un lipitor de afișe sună oamenii in locul meu și invită oamenii la mese electorale. Îl cheamă Stătescu și freacă menta la CET Govora”, a declarat Vețeleanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *