REVOLTĂTOR! Negreniul împuțit de mirosul insuportabil de găinaț de la Avicarvil

Satul Negreni, comuna Mihăeşti. Aici, primăvara vine, efectiv, doar cu parfum de găinaţ de la Avicola din zonă. Un sat întreg este compromis, aerul este distrus de miasma oribilă pe care Avicarvil o trimite locuitorilor din Mihăeşti.

Astfel, aproximativ 200 de gospodării din Negreni sunt afectate de mirosul pestilenţial pe care Avicarvilul îl oferă cu drag localnicilor uneia din cele mai mari comune din Vâlcea.

Sinistrul combinat avicol oferă din plin aer poluat, aer împuţit Negreniului. Toţi localnicii sunt revoltaţi, dar Garda de Mediu este incapabilă să ia măsuri, iar ferma, nici atât. Se laudă cu filtre performante. Are pe dracu’, româneşte vorbind, pentru că, în toiul dimineţii, mirosul de găinaţ pluteşte în aer.

12-000-de-gaini-dintr-o-ferma-din-neamt-vor-fi-sacrificate-din-cauza-infectarii-cu-salmonella-8749

„Cine v-a pus să vă faceţi case aici?” este răspusul cinic, dat cu multă neruşinare de cei de la Avicarvil.  „Nu ştiaţi că e o zonă industrială?” Cum adică, satul Negreni, care e aici de când lumea, este o zonă industrială?!

Ferma de pui, o creaţie a statului socialist, asta e aici mai puţin de când lumea! Pe vremea lui Ceauşescu, da, înţelegem că ferma s-a construit şi nimeni nu crâcnea atunci, dar acum, acum cine îi oferă dreptul Avicarvilului să ne polueze aerul, copiii să inspire găinaţ de pui, Garda de Mediu să nu facă nimic?

Fie Avicarvilul îşi va muta activul de aici, fie va investi în filtre, fie Garda de Mediu se va impune potrivit fişei postului.

avicarvil

Localnicii din Negreni au dreptul să respire aer curat. Pentru prima dată în viaţă. Au dreptul să nu simtă găinaţul de pui al Avicarvilului de la Mihăeşti!

avicarvil (1)

sursa: ramnicuvalceaweek.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *