SĂ SPUNEM NU VIOLENŢEI ÎN ŞCOLI!

În problematica prevenirii criminalităţii este vorba de responsabilizarea cetăţenilor privind adoptarea unui comportament prudent şi de conştientizarea riscurilor.

Există un nivel de indisciplină inerent în şcoli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent.

În şcoală sunt des întâlnite injuriile, jignirile, îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile. Conflictele au de cele mai multe ori o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice.

Elevii nu discută cu profesorii şi preferă să-şi rezolve singuri conflictele ce apar între ei, fără implicarea cadrelor didactice, dar simt nevoia unor ore în care să discute despre problema conflictului, metode şi tehnici de negociere a conflictelor sau despre consecinţele comportamentului violent.  

În procesul de instruire accentul cade pe rolul răspunderii personale. Nu trebuie promovată atitudinea de a tolera violenţa (în cazul bătăilor din curtea şcolii, sau în clasă), ci de a lua atitudine, după posibilităţi, împotriva violenţei. 

Copiii sunt în şcoală şase sau şapte ore pe zi. În rest sunt acasă, pe stradă, se uită la televizor. Tot ce învaţă în şcoală – cum să vorbească, cum să se poarte – este contrazis de ce văd în rest. 

Şcoala singură nu poate să reziste tendinţei actuale. Este nevoie de o politică hotărâtă de combatere a violenţei sociale şi de educare a adulţilor.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii fac câteva recomandări tuturor elevilor:

  • Fiţi politicoşi!!! atât în mediul real cât şi în cel virtual, folosiţi cuvinte şi expresii precum: mulţumesc, te rog, cu plăcere, scuză-mă, iartă-mă.
  • Dacă intri într-o ceartă sau dispută, fii primul care renunţă deoarece aceste conflicte minore pot duce uşor la bătaie şi poţi fii rănit sau poţi fii catalogat drept un bătăuş.
  • Dacă împingi sau loveşti pe cineva involuntar, cere-ţi scuze şi nu te gândi că ceilalţi vor râde de tine, este un exemplu de educaţie şi pentru asta mergi în fiecare zi la şcoală.
  • Dacă un coleg te constrânge prin ameninţări să faci ceva, refuză categoric şi spune despre acest fapt unui adult (părinte, profesor, psiholog) şi solicită sprijin dacă eşti şicanat sau umilit.
  • Dacă observi un conflict între colegi este bine să încerci să-l aplanezi, dar încearcă să îi convingi şi pe alţii să te ajute, sau să anunţe pe cineva (personal de pază, profesori), astfel încât să nu devii parte activă la conflict fără să vrei iar intenţia ta de aplanare să fie prost înţeleasă.
  • Siguranţa voastră depinde şi de modul de comportare în zonele din apropierea şcolii, atunci când ieşiţi în pauze dar şi când absentaţi de la ore sau plecaţi spre casă. Dacă aţi fost implicaţi în conflicte cu alţi colegi în timpul orelor evitaţi să vă “reglaţi conturile” după ore chemând alte ajutoare (prieteni, fraţi, verişori, etc.). Acest mod de rezolvare a problemelor minore poate duce la altele mai grave care să vă afecteze pe termen lung.

Este interzis consumul de băuturi alcoolice persoanelor sub vârsta de 18 ani, iar pentru elevii care au devenit majori le spunem că este interzis consumul băuturilor alcoolice pe perioada orelor de curs. De asemenea, sunt interzise deţinerea şi consumul de substanţe cu efecte psihoactive (droguri, etnobotanice etc.).

droguri-in-scoli-620x400

REŢINEŢI deţinerea de droguri reprezintă o infracţiune pedepsită cu închisoare.

droguri-in-scoli-din-zalau-salaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *