Copii abandonați vor putea fi adoptați mai repede după reducerea birocrației

Copiii abandonaţi vor putea fi adoptaţi mai repede. Legea care simplifică birocraţia mai are un singur pas de făcut până să intre în vigoare, cel mai târziu în toamnă.

Noua lege va uşura considerabil o bună parte dintre proceduri.

Se vor reduce la jumătate formularele care trebuie depuse, atestatul primit de viitorii părinţii va fi valabil doi ani şi nu va mai conţine criterii de vârstă şi etnie. Iar situaţia familiei va fi analizată în 90 de zile.

Părinţii naturali sau rudele, până la cele de gradul 4, vor trebui să-şi dea acceptul pentru adopţie în cel mult 6 luni. O altă noutate: părintele care adoptă un copil îşi va putea lua concediu plătit cu 1700 de lei pe lună, chiar şi timp de un an.

Legea mai are nevoie de semnătura preşedintelui ţării şi va intra în vigoare 4 luni mai târziu.

În România sunt 58.000 de copii în sistemul de protecţie socială. Doar 3500 sunt adoptabili. Anul trecut au fost înfiaţi mai puţin de 600.

sursa: tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *