Echipa Poliţiei Rm. Vâlcea a câştigat competiţia de fotbal dedicată Zilei Poliţiei Române, la Vâlcea

Cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei, în judeţul nostru s-a desfăşurat şi un campionat de fotbal la care s-au înscris şi au participat 16 echipe. După ce iniţial s-au disputat meciurile din grupe, s-a ajuns la fazele eliminatorii (sferturi, semifinale şi finale). Întrecerea a fost câştigată de echipa Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea, antrenată de Cosmin Iana, de la Biroul Rutier. Aceasta a câştigat, 3-1, disputa cu Poliţia Economică. În finala mică, Serviciul Ordine Publică a trecut, după executarea loviturilor de la 11 metri, de Poliţia Drăgăşani.

Echipa învingătoare, antrenată de Cosmin Iana, a avut următoarea componenţă: Georgian Vîlceanu – portar, Cătălin Gealapu, Adrian Lungu, Bogdan Tîlciu, Sergiu Magher, Ionuţ Slăvuteanu, Alexandru Gherghina, Dragoş Căpăţână, Radu Marinescu, Adrian Moldovan, Cătălin Simion şi Bogdan Suvăroiu – jucători de câmp. Alături de echipa învingătoare au fost comisarul Ion Matei, şeful Poliţiei Rm. Vâlcea, adjunctul Dumitru Văduva, precum şi Ion Deaconu (Geani), coordonatorul Biroului Rutier din municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *