Florin Brăgău de la PRU, tânărul politician care nu face compromisuri

Florin Brăgău, preşedintele PRU Vâlcea, a impresionat prin consecvenţă şi verticalitate. Unul dintre cei mai virulenţi critici ai clasei politice româneşti, Nicu Gheoerghe, care este la rândul său lider al unui partid politic, respectiv PPU-SL Vâlcea, a declarat într-o emisiune televizată ca îl consider pe Florin Brăgău singurul politician vâlcean care merită respectul şi aprecierea alegătorilor. Nicu Ghoerghe a spus că, spre deosebire de ceilalţi politicieni care au profitat de ordonanţa migraţiei pentru a trece de la un partid la altul, în funcţie de interesele personale, tânărul Florin Brăgău a preferat să ia un partid de la zero şi să creeze, prin infiinţarea a mai mult de 60 de organizaţii locale înjudeţ, o alternativă serioasă pentru electoratul vâlcean, sătul de promisiunile neonorate din campanile electorale. Motiv pentru care Nicu Gheorghe consider că PRU va obţine câteva mandate de consilieri judeţeni. Liderul PPU-SL-ist este însă convins că în pasul următor, PRU va face alianţă cu PNL pentru asigurarea majorităţii în Consiliul Judeţean Vâlcea. Contactat de redacţia noastră, Florin Bragău ne-a asiguratcă PRU nu va face alianţă cu niciun partid politic. PRU va cere postul de preşedinte al CJ Vâlcea, iar dacă nu îl va obţine va rămâne în opoziţie, ca o voce pentru cetăţenii care îi vor oferi votul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *