ULTIMA ORĂ! DNA a descins la Consiliul Județean Vâlcea

Procurorii DNA au descins, miercuri dimineață, la sediul Consiliului Județean Vâlcea și la domiciliile unor angajați ai instituției. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vizat directorul tehnic al instituției, Florea Mierluș, și alți funcționari în legătură cu licitațiile de asfaltare a unor drumuri județene.

Percheziţiile vizează şi locuinţele lui Mierluş din municipiu, casa din Goranu şi apartamentul din oraş. Gheorghe Păsat vicepreședintele delegat pe funcția de președinte, „nu este în instituție. E la Târgu-Jiu”, ne-a transmis șefa sa de cabinet. Păsat este vizat într-un alt dosar în care DNA Pitești a mai făcut percheziții în ulțima lună pentru modul de utilizare a fondurilor europene la CET Govora.

”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013- 2014.

În cursul zilei de 30 martie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații, situate în municipiul București și județul Vâlcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, informează DNA, într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Știre în curs de actualizare.

sursa: romanialibera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *