Vor putea fi confiscate mijloacele de transport cu care se realizează transportul fraudulos de material lemnos

Senatorii din Comisia juridică au aprobat, miercuri, propunerea legislativă potrivit căreia pot fi confiscate mijloacele de transport cu care se realizează transportul fraudulos de material lemnos. 

Proiectul, iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD şi UNPR, modifică Legea 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Astfel, sancţiunea pentru săvârşirea contravenţiei silvice constă în reţinerea sau confiscarea bunurilor folosite, destinate sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice, inclusiv mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos şi/sau retragerea autorizaţiei sau atestatului, după caz.

Transportul fraudulos este transportul de material lemnos pentru care nu există documentaţia cerută de lege sau pentru care datele din documentaţie diferă faţă de cele reale. Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea, confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, inclusiv confiscarea mijlocului de transport prin care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos, în condiţiile legii. Comisia juridică şi Comisia de mediu întocmesc raport comun la acest proiect. Senatul este prima Cameră sesizată.

sursa: dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *