RAJDP Vâlcea, controlat de mascaţii DNA din cauza asfaltatorilor locali

Fostul preşedinte Ion Cîlea a decedat la timp. Fostul preşedinte al CJ Vâlcea  ajungea pe mâna procurilor DNA într-un caz de corupţie care riscă să bage în puşcărie câţiva asfaltatori locali şi angajaţi ai CJ. În august 2014, judeţul Vâlcea a primit  din fondul de rezervă al statului suma de 12 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor şi podurilor calamitate la ploile din cursul anului. O parte din sumă a fost virată direct primăriilor, cum  afost aczul localităţii Vaideeni, cealaltă a fost împărţită de CJ Vâlcea în funcţie de gravitatea dezastrului.

Regia de Drumuri Vâlcea a intrat în cursul zilei de ieri în vizorul  DNA la câteva ore de la controlul efectuat la Consiliul Judeţean şi la domiciliul directorului Florea Mierluş. Au intrat în biroul directorului Nicolae Vălimăreanu la ora 12 şi au mai ieşit la 15.30.

Procurorii au cerut toate situaţiile cu lucrările efectuate în perioada 2013-2014 atât pe încredinţări directe, cât şi pe fonduri europene. DNA este interesat de firmele care au executat lucrări de reabilitare a drumurilor şi podeţele calamitate la inundaţiile din anul 2014, lucrări obţinute prin încredinţare directă. RAJDP Vâlcea a primit în 2013 de la CJ, în calitate de societate subordonată, peste 100 de lucrări. Din cauza volumului mare de lucru societatea a fost obligată să dea câtre terţi o parte din lucrări cu acordul conducerii CJ Vâlcea, a fostului preşedinte Ion Cîlea. Astfel firmele Cazicom, AlexConstruct, Ralunic, Govora SA, AS Trans şi Chimpromet Olăneşti au primit întâmplător sau nu cele mai importante lucrări… Toate cele şape firme au realizat lucrări prin încredinţare directă, dar şi cu finnaţare europeană. Primăriile vizate sunt Olanu, Popeşti şi Berbeşti – reabilitare poduri (Govora SA); Berbeşti, râul Tărâia (AS Trans), lucrări luate prin încredinţare directă de CJ. Cele mai mari lucrări au fost date firmei Cazicom. Cele două firme au realizat lucrări pe Ordonanţa 28, prin încredinţare directă, în localităţile Prundeni (4,3 milioane lei), Slătioara (3,7 milioane lei), Stroieşti (2,3 milioane lei). Firma Alex Construct a executat lucrări în comuna Muereasca. Chimpromet a avut două lucrări pentru reabilitarea unui drum judeţean care a fost refăcut şi de firma Ralunic. Lucrarea a fost un dezastru total. În prima lucrare s-au băgat 60 mld. lei vechi, în a doua 25.

Conform informaţiilor oferite de DNA controlul vizează 7 primării şi 11 firme. Surse din cadrul CJ susţin că de fapt controlul va fi extins şi la Vaideeni, localitate în care omul de afaceri Virgil Bica a executat în 2014 lucrări în valoare de 100 mld. lei, sumă oferită prin încrediţare directă de fostul director ABA Olt Daniel Băviţă. Lucrările au vizat refacerea unor apărări de maluri şi a albiei râului distruse de ploile abundente.Încă de pe atunci suma a fost considerată ,,nesimţit de mare”, dar Guvernul a dat banii pe situaţii de urgenţă şi toată lumea a păstrat tăcerea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *