A fost cândva un teatru: „Adreani”

Probabil v-ați dat seama deja, din scrierile anterioare, că vâlcenii de altă dată aveau un gust aparte pentru tot ce înseamna distracție și voie bună. Timpul liber și-l petreceau plimbâmndu-se pe Bulevard, mergând la restaurante elegante și luxoase precum Elysée, erau spectatori fideli ai circului, umpleau terasele în miez de vară, erau mari amatori de jocuri sportive, dar mai ales de teatru, căci arta dramatică în Râmnic era la ea acasă.

Și pentru că am amintit de teatru, trebuie neapărat să vorbesc despre clădirea care a adăpostit sute de spectacole, timp de aproape un secol, fiind singura din Râmnic. Este vorba despre Teatrul „Adreani”, a cărui primă atestare documentară datează din 1873, pe vremea când sosea în oraș o trupă de actori condusă de binecunoscuții de atunci Drăgulici și Anestin. Au trecut pe aici reputate ansambluri de operă și de teatru și mari actori ai țării. Fiind un oraș de tranziție, a constituit pentru comunitatea vâlceană un mare atu, căci toată lumea spectacolului și nu numai trecea pe la noi, vrând-nevrând.

IMG_20160402_121436

Teatrul „Adreani” se afla pe locul unde, până nu demult, sălășluia cinematograful „Modern”, potrivit scriitorului vâlcean Constantin Mateescu, iar după alți autori, în locul unde se mai află și astăzi Casa Sindicatelor. Oricum, este lesne de înțeles cam care ar fi fost perimetrul singurei săli de spectacole din Râmnic. Deținătorul ei era „nea Jenică Adreani”, un italian împământenit pe meleaguri vâlcene, „un personaj ciudat și pitoresc”. O descriere detaliată a interiorului teatrului ne-o oferă Constantin Mateescu, astfel: „Interiorului clădirii avea ceva din somptuozitatea barocă a epocii, venită prin influență italiană și adaptată cerințelor modeste ale culturii noastre. Cele două rânduri de loji, împodobite cu desene simple, formau arcuri deschise ce se uneau la scenă, decorată pe fronton cu flori de ipsos și reprezentări în stilul rococo (sirene, îngerași de bronz). Ansamblul avea un farmec naiv și prețios”.

Afișul unei trupe de teatru de la 1873 ce urma să aibă o reprezentație în sala teatrului, denumită „Elias”, primul care amintește de teatrul nostru, cuprindea următoarele informații:

„Teatrul Român, Direcțiunea D-lor Drăgulici și Anestin. Duminică la 15 iulie 1873. Se va prezenta pentru prima oară piesele: „Orbul cerșetor”, comedie vodevilă în două acte de d-nu M. Millo, orchestra condusă de d-nu Anestin. Persoanele: Boerul Paf-puf, D-nu Theodor; Tadzu Cerșetorul, Drăgulici; Lăzărilă, conducătorul său, d-na Victoria; Tomița, D-na Angelescu; Tofana, femeie în casă, D-na Ștefănescu; Fița, orfana, D-na Anestin; Un țăran, D-nu Danescu. Spectacolul se va fini cu: „Barbu Lăutaru”, Cansonetă de D-nu V. Alecsandri jucată de d-nu Anestin. Preciul locurilor: Stalu I: 4 franci, stalu II: 3 franci, stalu III: 2 franci, începutul la 8 și jumătate”.

Alte spectacole jucate pe scena Teatrului „Adreani”, în perioada interbelică, erau comedii traduse de Eliodor Constantinescu, eminentul profesor de limbă latină și limbă română de la cel ce avea să devină Liceul „Al. Lahovari”, cum ar fi: „Menechimi (Cei doi Frați Gemeni)”, „Miles Gloriosus (Ostașul Fălos)”, „Avarul” de Molière. Un afiș din acea vreme vine cu informații despre piesa „Răsvan și Vidra”, piesă în 5 acte de Bogdan Petriceicu Hasdeu, jucată de  elevi, sub conducerea maestrului C. Popian, regizor, scenograf, creator de costume, peruchier, machior, dramaturg.

IMG_20160402_125852

Unul dintre principalii „musafiri” fideli ai teatrului „Adreani” era celebrul actor Constantin Tănase. De fiecare dată când era anunțată sosirea sa în Râmnic, agenția de bilete a lui Fundătureanu (iar apoi a lui Bertuoli) era luată cu asalt, iar sala de spectacol se umplea până la refuz. Costul biletelor era destul de piperat, însă iubitorii de teatru făceau tot felul de compromisuri pentru a fi în sală. Tănase era foarte iubit de râmniceni, povestește Constantin Mateescu, pentru „umorul simplu, agresiv, ingenuu cu care își colora cupletele”. Elevii însă nu aveau voie să meargă la spectacolele de revistă, considerate de consum. Cu toate acestea, ei se deghizau, riscând să suporte rigorile severe ale regulamentului, doar pentru a vedea fetele din trupa de balet „apetisante, aproape dezbrăcate, cu splendide paiete strălucitoare și picioare lungi de antilopă”. După fiecare reprezentație, Tănase poposea la restaurantul Gambrinus, unde ceilalți clienți îl abordau cu insistență. Apoi pornea ușor spre gară, unde îl aștepta trenul, iar orașul rămânea „pustiu și singur”…

Rubrică realizată de Alina Nenu cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *