Lucrările de mântuială fac victime în Zăvoi – Horror Park

Proaspăt reabilitatul parc Zăvoi face victimie înainte de a se tăia panglica. Se ştie deja că modernizarea parcului nu este încă gata, deși termenul de execuţie a lucrării a fost cu mult depășit. Municipalitatea a hotărât să lase râmnicenii să intre în parc, să se plimbe pe alei, să își ducă copiii la locurile de joacă. Decizia a fost însă una foarte neinspirată. Unul din leagănele din parc s-a rupt duminică, în timp ce un copil se dădea în el. Este adevărat că un leagan se poate rupe oricând și în orice parc din lume. Însă, oare în câte locuri s-a întâmplat ca același leagăn să se rupă de două ori în mai puţin de două luni? Nu este prima dată când leagănul a cedat. În urmă cu ceva timp am observat întâmplător dispariţia acestuia. Am aflat atunci de la nişte paznici sau poliţiști locali, nu mai ţin minte exact ce erau, că „S-a rupt și l-au luat sa îl repare”. Și se pare că l-au reparat foarte bine. Atât de bine încât un copil a fost lovit în momentul în care leagănul s-a rupt iar. Din fericire, micuţul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Şi asta nu este singura problemă existentă în execuţia lucrărilor din Horror Park. Pentru exemplificare, putem să amintim că pe unul din stâlpi am observat că Râmnicu Vâlcea este scris invers, de pe crocodilul cel mare s-a luat vopseaua și nu mai alunecă, unele dintre plăcile de granit de pe alei au fost sparte și lipite apoi, vopseaua de pe figurine este atât de bine aplicată încât se vede prin ea, gardul se mișcă, iar groapa pentru skating nu are ieşire. Cu toate acestea, copiii sunt foarte bucuroşi atunci când pică leagănele cu ei, sau când își rup pantalonii în fund pe tobogane prost realizate.

 

MIG

5 comentarii la „Lucrările de mântuială fac victime în Zăvoi – Horror Park

  • 17 aprilie 2016 la 22:18
    Permalink

    Crocodilul cel mare este un pericol pt oricine se urca in el … exista un spatiu de vreo 30 40 cm intre barele de protecție si crocodil. .. pe platforma de sus … înălțime aproximativ 4m … o cadere de acolo este mai mult ca sigur FATALA !!!

    Răspunde
    • 18 aprilie 2016 la 18:14
      Permalink

      nu va mai duceti in parcul zavoi . mergeti la tara poate e mai frumos si mai sigur .

      Răspunde
  • 18 aprilie 2016 la 15:59
    Permalink

    Era de sâmbătă cu un picior desprins si totuși un bou dădea în acel balansoar patru matahale de 15-16 ani. Ca unii distrug nu te poți gândi? A scuze e campanie electorala, să-mi spui pe ce infractor îl reprezinți ca să nu-l votez. Nu zic ca parcul e frumos lucrat, ca în maxim doi ani tot ce-i acolo o să pice dar nici cu articolul asta nu mă laud.

    Răspunde
  • 18 aprilie 2016 la 19:28
    Permalink

    in legatura cu skatepark-ul nu este nevoie de scari sau ceva de genul nici un skatepark dasta (bol) nu are asa ceva.Acolo trebuie sa ai umpic de antrenament sa te poti da in el.

    Răspunde
  • 19 aprilie 2016 la 15:13
    Permalink

    in data de 13 -04 -2016 ora 15 si 30 in acel leagan erau 7 tigani care pur si simplu doreau sa distruga acel leagan, dar nimenu a sunat la politie sau sa le spuna ceva. am fost la politia municipala si am facut o sesizare si cei de la politie au spus ca sunt copi si trebuie sa se dea si ei in leagan , iar dupa ce le-am spus ca vor sa il rupa politistul a spus sa sun la politia locala ca eu nu au cu ce sa ma ajute . O sa faca tigani legea in oras pentru ca politia nu le face nimic . Frumoasa tara avem ………

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *