ULTIMA ORĂ! PSD-ist extrădat din Dubai. Acesta trebuie să execute 7 ani de închisoare pentru șantaj

Dorin Lazăr Maior, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost adus în ţară joi şi preluat de o escortă a Poliţiei Române, el având de executat o pedeapsă cu închisoarea de şapte ani pentru şantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Poliţie.

În anul 2013, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor şi fost deputat PSD, Dorin Lazăr Maior, a fost dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Mureş, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul „Romexterra”.

Dorin Lazăr Maior, Ovidiu Tition, Florina Aprofira au fost trimişi în judecată în 2006 de procurorii DNA Braşov, fiind acuzaţi că ar fi şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, printre care şi pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov, Mihai Maţepiuc, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă. Maior i-ar fi ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunţa dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei.

„Din probele administrate a rezultat că inculpatul Maior Lazăr Dorin şi inculpatul Tition Ovidiu au exercitat în cursul lunilor noiembrie – decembrie 2006 mai multe acţiuni de intimidare fizică şi psihică, inclusiv ameninţări cu darea în vileag a unor fapte reale, asupra a doi administratori de societăţi comerciale şi a unui director de bancă, sprijiniţi fiind de învinuita Aprofirei Florina, în scopul obţinerii unui fals material injust”, se preciza într-un comunicat al DNA Braşov.

În acest dosar, Tition şi Maior au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi sub acuzaţia de şantaj la finele lunii decembrie 2006 şi până în mai 2007.

sursa: stiripesurse.ro

Un comentariu la „ULTIMA ORĂ! PSD-ist extrădat din Dubai. Acesta trebuie să execute 7 ani de închisoare pentru șantaj

  • 21 aprilie 2016 la 15:51
    Permalink

    Din titlu se intelege ca ar fi membru PSD,lucru neadevarat.Nu mai manipulati,caraghiosilor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *