Ziua Porților Deschise la Palatul Victoria în Săptămâna “Școala Altfel”

Primele grupuri de elevi au ajuns la Palatul Victoria, începând cu ora 10.00, pentru a vizita sediul Guvernului cu ocazia Zilei Porților Deschise. Evenimentul marchează “Săptămâna Altfel –  Să știi mai multe, să fii mai bun!”, perioadă a anului școlar în care cursurile sunt înlocuite cu activități educative și de informare.

Cunoașterea deschide noi orizonturieste mesajul pe care Guvernul dorește să îl transmită cu prilejul acestui eveniment. Pentru a încuraja lectura, elevilor le vor fi oferite cărți, alese pe categorii de vârstă, respectiv povești, dicționare, enciclopedii, beletristică. De asemenea, copiilor și tinerilor din clasele primare, gimnaziale și de liceu, le vor fi oferite vouchere, care asigură intrarea gratuită în unul din cele cinci muzee partenere, în perioada 22-24 aprilie 2016. Cele cinci muzee partenere sunt: Muzeul Național de Artă al României din București, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa“, Muzeul Național “George Enescu“ din București.

Elevii, profesorii, părinții și bunicii sunt așteptați la Palatul Victoria astăzi, până la ora 15.00.

Gazde ale evenimentului sunt membri ai Guvernului și tineri care au făcut stagiul de practică în administrația centrală, în cadrul Programului Oficial de Internship.

Cei care doresc să viziteze sediul Guvernului vor avea acces pe la intrarea principală și pot vizita Sala Muntenia – unde se desfășoară ședinţele Guvernului, Sala Dobrogea, Sala Transilvania – unde sunt organizate ceremoniile oficiale, Sala Moldova – unde au loc întâlnirile oficiale ale primului-ministru cu înalți oficiali străini, precum și Centrul de presă.

Biroul de Presă al Guvernului României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *