În SĂPTĂMÂNA ALTFEL poliţiştii vâlceni au desfăşurat activităţi în şcoli, atât în mediul urban, cât şi în rural

Pe parcursul întregii săptămâni, poliţiştii vâlceni au desfăşurat activităţi în şcoli, atât în mediul urban, cât şi în rural pentru a le dezvălui tinerilor secretele muncii de poliţie şi pentru a le întări ideea, că poliţia veghează la siguranţa lor şi îi sprijină în problemele cu care se confruntă.

Astfel, elevilor le-au fost făcute recomandări privind răspunderea penală a minorului, prevenirea traficului şi consumului de droguri, criminalitatea informatică, dispariţiile de minori, prevenirea accidentelor rutiere.

Materialele de susţinere care au fost utilizate in cadrul activităţii informativ-preventive au fost reprezentate de filmul educativ pe suport magnetic ”Cheia e la tine“ distribuit de către IGPR-ICPC, ce cuprinde dezvăluiri ale minorilor care au săvârşit infracţiuni şi au fost pedepsiţi de lege, prezentarea celor mai frecvente infracţiuni comise de minori, punându-se un accent deosebit pe cauzele şi efectele negative, respectarea normelor şi regulilor în societate, ce pot conduce la reducerea criminalităţii în incinta şi în imediata apropierea a unităţilor şcolare.

IMG-20160421-WA0011

La sfârşitul activităţilor s-au prezentat date privind faptele comise de minori, cazuistica în care au fost implicaţi elevii şi consecinţele care au decurs din nerespectarea normelor legale.

Iniţiativa a fost bine apreciată de participanţi constituindu-se în dezbateri interactive, solicitând totodată desfăşurarea constantă de astfel de acţiuni în special prin prezentarea de material audio-video.

Profesorii participanţi şi-au exprimat disponibilitatea de a organiza şi alte activităţi, mai ales activităţi preventive, considerate foarte utile de către toţi cei implicaţi în procesul educaţional al tinerei generaţii.

IMG-20160421-WA0000

Mergând pe premisa că educaţia se deprinde din primii ani de viaţă, palierul activităţilor preventive a fost extins şi în rândul copiilor preşcolari, unde micuţilor le-au fost diseminate informaţii antivictimale şi transmise sfaturi informativ-preventive pe linie de circulaţie, furturi, violenţa, dispariţii etc., aceştia angajându-se in discuţii interactive şi demonstrând faptul că de la vârste fragede cunosc şi ştiu sa respecte regulile de circulaţie.

De asemenea, poliţiştii i-au învăţat pe liceeni ce este identitatea. Astfel, aceştia au aflat că fiecare persoană îşi face cunoscută identitatea prin elemente de patrimoniu imaterial(numele de familie, prenumele, apartenenţa la o comunitate, limba maternă, religia, etnia, educaţia, amintirile, stilul exprimării personale) şi prin elemente de patrimoniu material (cartea de identitate şi alte acte personale, fotografii, locuinţa, bunurile proprii, bunurile de familie).

În contextul acţiunilor organizate în perioada 18-22 aprilie în cadrul programului naţional „Săptămâna Altfel”, IPJ Valcea a  derulat 53 de sesiuni de informare in unităţile de învăţământ şi 36 în spaţii deschise, având ca beneficiari 1340 de preşcolari, 5050 de şcolari şi 3672 de liceeni. Pentru aceste activităţi au fost implicaţi 120 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, prevenirea criminalităţii şi investigaţii criminale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *