REVOLTĂTOR! Copii și părinți evacuați din sala teatrului pentru că urma să sosească ambasadorul american

Un moment jenant a eclipsat două evenimente importante care s-au desfășurat în acest weekend la Lugoj: Concursul Internațional de Pian „Clara Peia” și vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, s-au suprapus în sala Teatrului din Lugoj.
Adevărul scrie că între 17.00 și 18.30 a fost programată Gala Laureaților în cadrul căreia atașatul de presă al Ambasadei SUA trebuia să acorde premiul cel mare. Pentru că la ora 20.00 urma să ajungă ambasadorul, iar din motive de securitate sala trebuia eliberată cu o oră și jumătate înainte, în jurul orei 18.10 organizatorii concursului de pian au fost avertizați din culise că se apropie ora 18.30 și trebuie să încheie programul.
Reprezentantul Ambasadei Americii a apucat să înmâneze premiul, dar înainte ca programul în cadrul căreia ar fi trebuit să cânte cei mai talentați copii care au participat la concurs, lucrurile s-au precipitat, iar organizatorii au anunțat că sala trebuie eliberată, iar evenimentul continuă la Școala de Muzică.

Potrivit unei înregistrări publicate de site-ul local lugojonline.ro, din imagini se vede cum evenimentul este întrerupt brusc, iar toată lumea părăsește sala.

La ora 20.00 a ajuns delegația ambasadorului SUA. Hans Klemm a primit „Cheia orașului” și s-a declarat încântat de modul în care a fost primit la Lugoj.

sursa: activenews.ro

2 comentarii la „REVOLTĂTOR! Copii și părinți evacuați din sala teatrului pentru că urma să sosească ambasadorul american

  • 25 aprilie 2016 la 14:42
    Permalink

    cea mai mare jignire adusa poporului ROMAN sclavi pe plantatie daca eram si nu se proceda asa darmite stapana intr-o tara membra a u.e.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *