ÎNTOARCEREA DIN MINIVACANŢĂ, ÎN SIGURANŢĂ

Ieri, majoritatea celor care şi-au petrecut minivacanţa de Paşte şi 1 Mai la munte sau la mare, s-au întors acasă. Poliţiştii vâlceni au fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice şi au fost înregistrate mai puţine accidente rutiere faţă de anul trecut.

Peste 200 de poliţişti au acţionat în acest sfârşit de săptămână, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 20 de activităţi specifice muncii de poliţie.

Au fost aplicate 397de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 110600 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 45 sunt pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

O atenţie deosebită a fost acordată traficului rutier, poliţiştii acţionând pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru ca cetăţenii care se întoarcă acasă în condiţii cât mai sigure.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 323 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 1 pentru consum de alcool şi 123 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 33 de permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool şi 8 pentru viteză şi au retras 14 de certificate de înmatriculare.

În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.

De asemenea, numărul accidentelor de circulaţie şi al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic faţă de anii trecuţi, reliefând faptul că măsurile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, adoptate de Poliţia Română şi-au atins scopul.

Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.

Poliţiştii se vor afla şi astăzi pe principalele drumuri naţionale pentru siguranţa cetăţenilor şi, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, vă recomandă să conduceţi cu maximă atenţie şi prudenţă.

Exemple:

La data de 03 mai a.c., ora 04.25, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti şi cei din cadrul Secţiei nr. 10 de Poliţie rurală Măciuca, aflaţi în serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului înmatriculat în străinătate  pe DJ 643 B – com. Măciuca. Conducătorul acestuia refuzând să oprească, s-a impus urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pe traseul  comunelor Măciuca – Valea Mare – Fîrtăţeşti.

S-a reuşit blocarea şi oprirea autoturismului, al cărui  conducător auto fiind identificat în persoana lui C. Marius, de 29 de ani, din mun. Craiova, jud. Vâlcea.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de  0,14  mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto şi reţinerea permisului de conducere al acestuia.

***

La data de 01 mai a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Postului de Politie Livezi, judeţul Vâlcea,  în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza com. Livezi, l-au depistat pe D. Constantin, din com. Livezi, în timp ce conducea pe DC 75C  pe o motocicletă fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru încălcarea prevederilor art. 335, alin. 1 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *