Rezultate bune pentru voleiul vâlcean la campionatele naţionale de cadeţi (cadete), juniori (junioare)

Echipele de cadeţi, cadete, juniori şi junioare ale Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân (volei) au terminat competiţiile la care au fost angrenate în acest sezon competiţional. Profesorul coiordonator al secţiei de volei, în acelaşi timp şi director adjunct, prof. Marius Mărgărit a făcut un bilanţ al rezultatelor obţinute de acestea:

În cadrul Campionatului Naţional de cadeţi, echipa antrenată de prof. Marius Mărgărit (foto) a terminat pe locul 3 la turneul semifinal din Capitală. Vâlcenii au învins e CSS Câmpulung Muscel (3-0), dar au pierdut celelalte două meciuri, 0-3, cu CSS Fălticeni şi CSS Bucureşti. Asta şi pentru că un jucător de bază, ridicător, a făcut entorsă în primul meci.

În cadrul Campionatului Naţional de cadete, echipa antrenatăde profesoara Denisa Stoicănescu a terminat pe locul 4 în grupă, dar au jucat speranţel

În cadrul Campionatului Naţional de junioare, echioa antrenatăde prof. Nicoleta Mărgărit s-a calificat la turneul semifinal, de pe locul 4 în grupă, deşi a avut 3 fete accidentate din sextetul de bază. La turneul semifinal disputat la Tg. Mureş, vâlcencele au jucat 5 meciuri. Două le-au câştigat: 3-2 cu Oradea şi 3-2 cu Topliţa, trei le-a pierdut: cu Sibiu, Tg. Mureş şi Baia Mare. În final, vâlcencele au terminat pe locul 5 în grupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *