BREAKING NEWS! Ministrul Sănătății a DEMISIONAT

Patriciu Achimaș-Cadariu și-a prezentat luni demisia din funcția de ministru al Sănătății, după scandalul dezinfectanților utilizați în spitale, anunță Mediafax.
Patriciu Achimaș-Cadariu a demisionat luni din funcția de ministru al Sănătății, după o discuție cu premierul Dacian Cioloș, care a avut loc la Palatul Victoria.
Potrivit unor surse guvernamentale, Achimaș-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătății, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanților din spitale.
Premierul Dacian Cioloș a cerut sâmbătă Ministerului Sănătății să demareze o anchetă administrativă în ceea ce privește biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecție în fiecare spital din țară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentrației și eficienței.
Și președintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că așteaptă din partea Ministerului Sănătății o analiză „exactă” și un „plan clar”de măsuri de urgență.
Ministerul Sănătății a publicat lista celor 50 de spitale în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme la dezinfectanți, nouă dintre aceste unități fiind din Capitală, acolo unde au fost tratați și răniți din incendiul de la Colectiv.
Premierul Dacian Cioloș declara vineri că nu ia în calcul schimbarea ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, precizând că este interesat de găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemelor apărute în sănătate și „scoaterea la lumină a altora care eventual se pot isca”.
„Este, cred, a treia situație de criză care apare de când am eu acest mandat și vreau să fie foarte clar, sunt lucruri care vin din spate, sunt lucruri care arată disfuncționalități în sistemul de sănătate. M-am uitat chiar astăzi de dimineață (vineri-n.r.), cred că în ultimii șase sau șapte ani am avut cel puțin zece miniștri la Sănătate care s-au succedat. E clar că în astfel de situații n-ai cum să faci o reformă. Pe mine mă interesează acum, în primul rând, să găsim soluții la problema care s-a iscat, să clarificăm de fapt lucrurile acolo, legat de acești dezinfectanți”, declara Cioloș vineri.

Dacian Cioloş preia interimatul la Ministerul Sănătăţii

Avand in vedere situatia creata in sistemul de sanatate si demisia ministrului Sanatatii, presedintele Klaus Iohannis si premierul Dacian Ciolos au convenit ca prim-ministrul sa preia conducerea interimara a Ministerului Sanatatii pentru a coordona direct si a asigura continuitatea masurilor necesare in sectorul de sanatate, anunţă Administraţia Prezidenţială.

UPDATE: Prim-ministrul Dacian Ciolos a convenit, împreună cu președintele Klaus Iohannis, să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătății pentru a coordona direct și a asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate.

Totodată, astăzi, 9 mai, a avut loc o primă reuniune a grupului de lucru al premierului pentru elaborarea Planului tactic din sistemul de sănătate. La întâlnirea convocată de prim-ministrul Dacian Ciolos au participat secretarii de stat ai Ministerului Sănătății, reprezentanți ai Cancelariei și coordonatori ai principalelor instituții de cercetare din sănătate, cadre didactice, coordonatori ai ONG-urilor de profil, experți și consultanți din sectorul medical. Grupul va contribui, printr-un mecanism ad hoc de consultare, la elaborarea măsurilor pe termen scurt și mediu pentru creșterea siguranței în sectorul medical și a unor măsuri strategice de reformă. Pe termen scurt, va fi abordată problema infecțiilor intraspitalicești și se va analiza abordarea administrativă actuală, în vederea realizării modificărilor necesare (ordine de ministru, HG, modificări legislative) pentru un mai bun control profilactic al domeniului. Pe termen mediu, pornind de la documentele de analiză și strategiile de sistem deja elaborate, grupul va contribui la constituirea unui cadru de reformă reală în sectorul de sănătate.

Toate aceste propuneri se vor centraliza la nivelul Cancelariei premierului până la începutul lunii iunie. Următoarea întalnire a grupului va avea loc în cursul zilei de joi, 12 mai. Toți cei prezenți la această primă reuniune au susținut că este momentul pentru a aduce în dezbatere publică situația reală a sectorului medical și de a căuta soluții la probleme neglijate de ani de zile, care au agravat și subminat încrederea în capacitatea sistemului medical de a pune pacientul pe primul loc.

sursa: activenews.ro/stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *