SCANDAL la Cotroceni. De Ziua Independenței de stat a României, unui șef de partid i s-a retras invitația

Scandalul vine cu doar câteva ore înaintea recepției de la Palatul Cotroceni care este programată pentru ora 15.00 Președintele Partidului România Unită (PRU) Bogdan Diaconu susține că la indicația expresă a președintelui Klaus Iohannis i-a fost anulată invitația la recepția de Ziua Europei care are loc în fiecare an la sediul Președinției.

Anterior, Bogdan Diaconu fusese invitat în calitate de parlamentar la această recepție, dar el este și președintele Partidului România Unită și candidatul formațiunii la Primăria București. Numai că azi dimineață, consilierul prezidențial Andrei Muraru l-a contactat telefonic pe liderul naționalist și i-a transmis în mod oficial că i-a fost anulată invitația la cererea expresă a președintelui Iohannis ”din cauza declarațiilor sale recente”.

Liderul PRU s-a remarcat în ultima vreme prin declarații critice la adresa Bruxelles-ului, declarații care au culminat cu aruncarea steagului UE de la manifestările publice ale Partidului România Unită și cu un ordin intern din partid prin care se interzice afișarea steagului UE în sediile PRU sau la ieșirile publice ale organizațiilor formațiunii.

Dar poate ceea ce l-a supărat cel mai tare pe Iohannis a fost faptul că Bogdan Diaconu este primul lider politic care a cerut insistent suspendarea președintelui din cauza moscheii de la București și a acceptării cotei obligatorii de imigranți. Mai grav, Diaconu a declarat acest lucru și în Germania, într-un interviu în limba germană acordat revistei ZUERST, adică chiar la Iohannis acasă. De asemenea, Diaconu este cel care a organizat pe 26 martie 2015, la doar câteva luni de la începutul mandatului lui Iohannis, primul protest la Cotroceni, din cauza respingerii de către președinte a legii prin care Avram Iancu era declarat ”Erou Național”. Recent, pe 10 aprilie 2016, PRU, partidul condus de Diaconu, a mai organizat un protest la Cotroceni împotriva moscheii și a imigranților musulmani, acuzându-l pe Iohannis de trădare și de vasalitate față de Erdogan, pancardele de la miting fiind foarte dure împotriva locatarului de la Cotroceni. Lui Iohannis i s-a cerut atunci ”să se mute la Istanbul”. Aceleași mesaje au fost văzute în tot Bucureștiul cu ocazia ”Marșului Creștinătății”, desfășurat de PRU pe bulevardele principale ale Capitalei în 27 aprilie.

Liderul partidului România Unită a postat pe pagina sa oficiala de pe Facebook următorul mesaj:

„Ziua Europei, Ziua pierderii Independenței

Ziua de 9 Mai este și zi de sărbătoare, dar și zi de doliu. Este celebrarea Declarației de Independență a României de la 9 Mai 1877, dar și ziua în care deplângem pierderea independenței prin asimilarea în Uniunea Europeană. Ca efect direct, autoritățile române nu mai sărbătoresc de câțiva ani Ziua Independenței României, ci doar ziua Europei, adică ziua marelui imperiu care a aglutinat națiunea română. Ce dovadă mai clară vrem a anulării Independenței de Stat a României decât faptul că Uniunea Europeană, noul imperiu, ne obligă la cote obligatorii de imigranți musulmani, iar președintele Iohannis a bătut palma cu președintele Turciei pentru construirea unei mega moschei la București, ceea ce nici Imperiul Otoman nu obținuse?
În acest context, în care președintele Iohannis este mandatarul vasalității României față de UE, față de Cancelarul Angela Merkel, dar până și față de noul sultan al Turciei Erdogan, este de înțeles de ce actualul și temporarul locatar de la Cotroceni a ținut să îmi anuleze invitația pe care o primisem în calitate de parlamentar și de președinte al Partidului România Unită la recepția de astăzi de Ziua Europei. Pentru mine era oricum mai mult un prohod și nu aveam de gând să celebrez nimic, ci doar să deplâng situația de îngenunchere la care clasa politică servilă a condamnat România.
Ceea ce Iohannis nu a înțeles când s-a dus în Turcia este faptul că Angela Merkel l-a trimis să-i plătească peșcheș lui Erdogan o moschee, nu să îl imite pe sultanul Turciei interzicând libera exprimare și aruncând jurnaliștii și criticii la închisoare!
Cred în continuare că România trebuie să-și revendice Independența și să-și respecte Constituția, asumându-și statutul său de stat suveran. Dar acest lucru nu este cu putință sub domnia unor vasali puși peste țară de forțe străine, așa cum este cazul lui Iohannis. Declar în continuare că suspendarea lui Iohannis este o necesitate și un act de igienă al României și că scurtarea mandatului actualului locatar de la Cotroceni reprezintă un act salvator pentru recuperarea independenței și suveranității țării.
De asemenea, în calitate de candidat al PRU la Primăria Capitalei românilor, mă angajez că, dacă voi ajunge Primar General, de 9 Mai în București se va sărbători doar Ziua Independenței românilor, iar ziua imperiului de la Bruxelles, noul Babilon, va fi tratată cu indiferență, așa după cum și merită, fără a cheltui niciun leu din bugetul Primăriei pentru această manifestare.

13217172_1087165271322140_5757937679501014087_o

sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *