FLORIN BRĂGĂU SE CĂSĂTOREȘTE

Partidul Romania Unită şi membrii săi susţin respectul faţă de Biserica Ortodoxă Română şi familia ca relaţie dintre bărbat şi femeie. În spiritul propăvăduirii familiei ca pion de bază al unei societăţi sănătoase şi armonioase, Dumnezeu a făcut în aşa fel încât unul dintre tinerii lideri ai acestui partid să îşi unească destinele cu aleasa inimii lui chiar în această perioadă.

În urmă cu doi ani, Florin Brăgău, candidatul PRU la Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea, a decis ca, în anul 2016, să se căsătorească cu Laura Ungureanu.

Vor spune DA în faţa ofiţerului stării civile vineri, 13 mai, la ora 13,30, iar în faţa Bunului Dumnezeu îşi vor jura iubire şi credinţă veşnică sâmbătă, 14 mai, la ora 14,00.

Cununia religioasă va fi oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Biserica „Toţi Sfinţii”.

Tot cu voinţa lui Dumnezeu, cei doi vor deveni, în aproximativ două luni, părinţii unor gemeni.

Vă aşteptăm să fiţi alături de Preşedintele PRU Vâlcea, Florin Brăgău, în cele mai importante moment ale vieţii sale.

Departamentul de Comunicare PRU Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *