Despărţite acum de doar un punct, week-end-ul viitor, la Şirineasa, CS Şirineasa şi Flacăra se „bat” pentru câştigarea Superligii şi dreptul de a juca barajul pentru „C”

Cu trei etape înainte de final, lupta pentru câştigarea titlului în Superligă se încinge din nou. Acum, înaintea disputei ce va fi, de fapt, finala campionatului, de la Şirineasa, meci programat wek-end-ul acesta, CS Şirineasa – Flacăra, distanţa în clasament între cele două formaţii este de doar un punct în favoarea gazdelor de sâmbătă.

Flacăra, meci de antrenament cu Cozia

Dacă CS Şirineasa a terminat doar la egalitate meciul de la Mihăeşti, cu AS, scor 1-1, Flacăra lui Vasile Ilinca s-a diostrat cu o echipă care s-a resemnat, echipă aflată până nu demult în lupta pentru câştigarea campionatului, Cozia Călimăneşti. În Treapt, Flacăra a învins cu un categoric 6-2 şi s-a apropiat la doar un punct de CS Şrineasa.

Vrem arbitru din afara judeţului

Fiind vorba despre un meci care va decide, în mare măsură, campioana judeţului şi echipa care ne va reprezenta la barajul de promovare în Liga a 3-a, conducerea clubului CS Şirineasa, prin vocea managerului Mădălin Dobre, a declarat că va cere AJF-ului să trimită în arbitru din afara judeţului. „Aţi văzut la meciul nostru de la Călimăneşti unde a arbitrat Tudor. Omul a greşit în câteva rânduri şi nimeni nu l-a acuzat. De aceea, şi pentru a proteja arbitri vâlceni, pentru că dacă ar greşi ar apărea suspiciuni, vrem arbitru din altă parte”, a declarat Dobre.

Luptă încinsă şi la retrogradare

Şi în partea de jos a clasamentului lupta pentru evitarea retrogradării s-a „încins”. În special între echipele aflate pe locurile 10 şi 11, Voinţa Orleşti şi FC Băbeni, ambele având acelaşi număr de puncte 36. Se ştie că la finalul acestui sezon, din Superligă vor retrograda direct 6 echipe (locurile 11 – 16), în timp ce locurile 9 şi 10 vor da baraj de menţinere / promovare cu echipele de pe locurile 2 în cele douăserii din Liga a 4-a. Din sezonul viitor, Superliga va avea o serie de 12 echipe cu play-off şi play-out.

 

Cu ce echipe mai au de jucat cele două formaţii până la finalul campionatului:

 

Etapa a 28-a:

CS Şirineasa – Flacăra Horezu;

Cozia Călimăneşti – Unirea Tomşani

Etapa a 29-a:

Flacăra Horezu – CS Creţeni;

Unirea Tomşani – CS Şirineasa;

Etapa a 30-a:

Minerul Costeşti – Flacăra Horezu;

CS Şirineasa – Viitorul Dăeşti;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *