Cine a câștigat marea dezbatere electorală pentru funcția de primar general al Bucureștiului

Gabriela Firea, Cătălin Predoiu, Nicuşor Dan şi Daniel Barbu au participat ieri seară la o dezbatere electorală în perspectiva alegerilor pentru Primăria Municipiului Bucureşti. În mod normal, stabilirea unui câştigător al acestei dezbateri ar fi imposibilă. Dată fiind prestaţia candidaţilor însă, putem să admitem că Gabriela Firea a câştigat această dezbatere. Deși la un moment dat părea că va fi de un plictis total, dezbaterea s-a animat atunci când au fost lansate atacuri politice, clinciuri personale și oferte de colaborare.

Fiecare candidat a avut 7 persoane alese care să-i sprijine. Îi amintim pe cei mai cunoscuţi:

Gabriela Firea: Rodica Popescu Bitănescu, Marcel Pavel, unul din chirurgii care a supravieţuit accidentului de avion din Apuseni. A vorbit Marcel Pavel.

Nicusor Dan: Liviu Mihaiu, Segiu Moroianu (coleg la Institutul de cercetare), un lider al taximetriştilor „liberi”, un român care a stat la codă la vot la Londra. A vorbit Sergiu Moroianu.

Daniel Barbu: CP Tăriceanu, Norica Nicolai, Steluța Cătăniciu. A vorbit CP Tăriceanu.

Cătălin Predoiu: Cristian Bușoi, Cristina Pocora, Ciprian Ciucu şi toţi candidaţii PNL la sectoare: Ovidiu Raețchi, Alexandru Nazare… A vorbit Cristian Bușoi.

Acest lucru s-a întâmplat nu neapărat datorită vreunei străluciri de excelenţă a Gabrielei Firea, ci din cauza prestaţiei foarte proaste a celorlalţi contra-candidaţi. Nicuşor Dan, spre exemplu, în care foarte mulţi şi-au pus speranţa, nu a fost capabil să-şi susţină propriul discurs şi a apelat constant la sprijinul susţinătorilor săi pentru a răspunde la întrebările referitoare la administraţia publică. Susţinătorii înşişi nu au fost mari experţi şi au avut declaraţii care mai de care mai năstruşnice. Una dintre susţinătoarele preşedintelui partidului USB  a discutat despre coada la care a stat la alegerile din 2014, ca răspuns la o întrebare despre cele mai importante măsuri pentru Bucureşti.

În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Predoiu, acesta ne-a informat cu privire la cât de „rea”  este generic „stânga”. Fără măsuri, fără să arate că ştie administraţie, Cătălin Predoiu s-a limitat la atacuri politice. Nu am văzut soluţii de la PNL, nu am văzut un plan. Singura soluţie propusă de Predoiu a fost finalizarea centurii Capitalei (proiect asupra căruia Primarul General nu are nicio putere, centura fiind sub jurisdicţia ministerului Transporturilor). Culmea, poziţia de forţă a lui Cătălin Predoiu a fost aceea de a cere susţinerea lui Nicuşor Dan.

Daniel Barbu a fost o prezenţă foarte discretă. Încercând să fure voturi de la PNL, fostul ministru al Culturii s-a mulţumit să itereze obsesiv că ALDE ar fi „adevărata” prezenţă „liberală” pe scena politică românească. Nimic mai mult. Desigur, pentru a suplini lipsa unor proiecte reale, Daniel Barbu a căutat să capteze atenţia alegătorilor prin tonalitatea şi prin expunerea unor noţiuni de istorie.

Gabriela Firea a avut multiple referinţe la proiecte punctuale şi a demonstrat abilitatea de a privi integrat problemele bucureştiului. Viziunea sa referitoare la trafic spre exemplu a cuprins un complex de măsuri realizabile (diminuarea traficului prin modernizarea transportului public, introducerea unui bilet unic pentru transportul public, construirea unor parcări tip „park and drive” etc.).

Fără artificii inutile, fără promisiuni spectaculoase, fără un discurs impecabil, Gabriela Firea pare că a câştigat dezbaterea de seara trecută pentru că a prezentat, pur şi simplu, proiecte punctuale şi exacte. Ceilalţi candidaţi au făcut doar politică și au dat senzația de negociere politică în direct, totul anti-PSD fără un proiect de Capitală clar.

Urmează o nouă dezbatere în această seară la B1 TV.

sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *