Parcul „Mircea cel Bătrân”, posibil curte domnească

Vă vorbeam, cu puțin timp în urmă, despre „Zăvoi” și despre povestea lui ieșită din comun, aș putea spune. Dar nici parcul „Mircea cel Bătrân” nu se lasă mai prejos. Și el are un istoric cât se poate de incitant, în jurul lui circulând tot felul de enigme pe care nici istoricii nu au reușit să le deslușească.

Acest părculeț, căci este foarte mic ca dimensiuni, poartă numele domnului Țării Românești Mircea cel Bătrân, cel care a marcat destinul orașului nostru. Cu Mircea, Râmnicul pășește în istorie, fiind pentru prima dată amintit într-un hrisov semnat de domnitor la 20 mai 1388, prin care dăruiește Mânăstirii Cozia, ctitoria sa, o moară în Râmnic. Așa cum scriitorul Constantin Mateescu notează în „Memoria Râmnicului”, domnitorul era de-a dreptul fascinat de locurile vâlcene, încă din primii ani de la urcarea sa pe tron. Denominația de „oraș domnesc” se referă la faptul că urbea avea un statut aparte, de proprietate a domnitorului. Astfel, ca oraș de reședință domnească, Râmnicul trebuie să fi avut o curte, despre care se spune ca ar fi fost chiar în parcul „Mircea cel Bătrân”. Prezența zidurilor înconjurătoare invită la tot felul de supoziții în acest sens, dar fără argumente, căci istoricii susțin construirea acestor ziduri ceva mai încoace, prin secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, se pare că o curte domnească a domnitorului amintit tot s-ar fi aflat în această parte a orașului, poate chiar tot în acest perimetru, iar zidurile cu pricina să fi fost construite mai tarziu, pe fundația veche a zidurilor fostei curți domnești. Unii istorici afirmă că aici ar fi existat un palat domnesc și în timpul lui Mihai Viteazul, precum și în cea mai mare parte a secolului al XVII-lea.

11401046_654968591300043_2353541378067264517_n

Intrarea principală a parcului este străjuită de statuia lui Mircea cel Mare (numit în cele din urmă „cel Bătrân” pentru a putea fi deosebit de ceilalți domnitori cu același nume) încă din anul 1970. Opera aparține sculptorului Ion Irimescu. În incinta parcului se regăsește și o clădire deosebită, cu acel iz de altă dată, ce adăpostește Palatul Copiilor. Este vorba despre Casa Socoteanu-Lahovari, ce a fost ridicată în secolul al XVIII-lea. Povestea acestui monument istoric începe cu familia Socotenilor, despre care Nicolae Iorga afirma că erau singurii boieri cu rădăcini râmnicene. În anul 1749, logofătul Gheorghiță Socoteanu a cumpărat în acest perimetru un „scaun de case” și a ridicat un conac și un han. Neamul Socotenilor se stinge la începutul secolului al XIX-lea, când moștenitoarea lor, Paraschiva, se căsătorește, în 1816, cu Iancu Lahovari, de origine greacă. Acesta preia toată averea, inclusiv casa. În anul 1909, la 11 septembrie, Primăria Râmnicului cumpără această proprietate de la Irina Sterian, descendenta lui Constantin I. Lahovari. Din acest moment, conacul devine sediul Primăriei, până după cel de-al doilea război mondial, iar perimetrul de lângă se transformă în parc.

11046447_609127379217498_7377410400263313860_o

În acest scop, autoritățile au  amenajat şi au nivelat grădina bogată a conacului şi au retras zidul dinspre bulevard cu câţiva metri. Din anul 1979, în Conacul Socoteanu-Lahovari funcţionează Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei (azi, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea).

13254327_802155219914712_9118117057602410804_nIată cum se prezenta parcul, în perioada interbelică, potrivit lui Constantin Mateescu: „Înconjurat cu ziduri groase, cu contraforți, el dă impresia unei așezări medievale, sugerând castele, turnuri crenelate și ferestre înguste la care vor fi suspinat prințese palide în așteptarea iubitului plecat în crâncene războaie. La intrarea dinspre Bulevard a Parcului se întindea în arc de cerc un mic portic cu colonade din lemn sculptat, acoperit cu plante agățătoare. Aleile plantate cu molizi argintii, duzi pletoși, salcâmi japonezi și ienuperi de Virginia, tunși în formă de piramidă, făceau splendoarea acestei mici, dar grațioase grădini publice. O viță de Rozete se răsfrânge deasupra zidurilor de apărare al parcului, acoperindu-i rănile și dându-i patină de vechime.”

11401036_659268417536727_6972267948605516017_n

În Parcul „Mircea cel Bătrân” se află și statuia poetului George Ţărnea, figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. Născut pe meleaguri vâlcene, el a rămas legat de Râmnicu Vâlcea. Din acest motiv, pe 14 noiembrie 2008, pe latura dinspre bulevardul Tudor Vladimirescu a Parcului „Mircea cel Bătrân” a avut loc ceremonialul de dezvelire a statuii poetului George Ţărnea.

tarnea1

Operă a sculptorului Sergiu Sălişte, profesor la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea, statuia din bronz îl redă pe poet în mărime naturală. O altă statuie, un bust mai exact, îl înfăţişază pe omul politic I. Gh. Duca, prim-ministru pe vremea lui Carol al II-lea, ajuns pe lista celor asasinaţi de legionari.

gal_1379594349_phprbjthen_S3

Rubrică realizată de Alina Nenu cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *