VLAD ȚEPEȘ contra TRANDAFIRILOR ROȘII!

Vă așteptăm astăzi, 02.06.2016 de la ora 20:00 la ultima dezbatere electorală din această campanie, pentru funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Într-o emisiune moderată de Gheorghe SMEOREANU la ETALON TV va avea loc astăzi, 02.06.2016, o confruntare între doi candidați pentru funcția de primar al municipiului cu totul diferiți. Inviații în studiou sunt:

  • Florin BRĂGĂU, candidatul PRU la primăria Râmnicului, președinte al organizației județene PRU Vâlcea, reprezentant al unei formațiuni politice de orientare naționalistă, cu un mesaj puternic nuanțat împotriva politicienilor care s-au perindat prin administrația vâlceană și națională în ultimii 26 de ani, pe care îi acuză de rea-voință și lipsă de profesionalism în administrarea banului public, printre altele.
  • Romeo RĂDULESCU, candidatul PSD la primăria Râmnicului, desemnat fără consultarea organizației județene PSD și împotriva voinței pesediștilor vâlceni, de către Liviu DRAGNEA, care l-a extras din tabăra adversă, întrucât Romeo RĂDULESCU era membru al PNL, ca urmare a asimilării PDL-ului în care a fost foarte activ ca dușman declarat al celor pe care astăzi îi reprezintă în alegeri și cu sprijinul cărora ar urma să administreze, încă o dată, municipiul.

Urmează, așadar, să asistăm la confruntarea dintre două personalități diametral opuse. De o parte, un politician tânăr, susținut de un partid tânăr cu o doctrină sănătoasă și limpede, candidatul PRU Florin BRĂGĂU, de profesie economist. De partea cealaltă, un „politician” trecut prin multe partide, prezent pe multe liste și în multe proiecte de-a lungul anilor, în afara oricărei doctrine sau ideologii de partid, dar, după cum s-a dovedit, specialist în inginerii politice, candidatul PSD Romeo RĂDULESCU.

Este o dezbatere pe care nu trebuie să o ratați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *