Doi se aliază, al treilea câștigă!

În emisiunea „CRITERII POLITICE” difuzată la ETALON TV, joi, 02.06.2016, începând cu ora 20.00, au fost reliefate portretele a două tipuri de politician: pe de o parte politicianul de ieri, reprezentat cu „succesuri” de către candidații la primăria Râmnicului din partea ALDE și PSD, respectiv Eduard VÂRLAN și Romeo RĂDULESCU, iar de cealaltă parte politicianul de mâine, dezamăgit până la dezgust de ceea ce a însemnat politica românească din ultimii 26 de ani în ansamblul ei, dar supărat mai ales pe „carieriștii politici”, pe cei care și-au construit averile și carierele pe baza unui activism de partid privit ca scop în sine, și nu ca mijloc de rezolvare a problemelor comunității. În această categorie, singur exponent al unei doctrine politice cu adevărat noi, oarecum izolat în contextul dat, s-a aflat candidatul Partidului România Unită la primăria Râmnicului și la Consiliul Județean Vâlcea, tânărul economist Florin BRĂGĂU. Arbitrul obișnuit al dezbaterilor din emisiunea CRITERII POLITICE, Gheorghe SMEOREANU, a fost înlocuit cu această ocazie de jurnalista Irina RÎPAN. Emisiunea a avut de la bun început aparența unui meci de box între doi campioni care s-au repezit împreună, în ring, asupra unui începător. Meciul părea, evident, dinainte câștigat. La jumătatea emisiunii imaginea se schimbase până-ntratât încât, cu nodul în gât, susținătorii PSD se întrebau dacă Romeo RĂDULESCU va face față până la sfârșit seriilor de lovituri primite de la Florin BRĂGĂU, susținute de argumente și documente și administrate fără emoție și fără milă, indiferent dacă era vorba de cariera fostului PDL-ist/PNL-ist, simpatizant al ALDE, acum racolat de PSD într-o manieră discutabilă, sau despre erorile repeatate ale administrației municipiului și județului. Din grabă și nebăgare de seamă, reprezentantul ALDE, care ar fi trebuit să-l sprijine pe Romeo RĂDULESCU, i-a administrat și el câteva lovituri sub centură, subtile ce-i drept, fără ca, pentru acest motiv, să scape neșifonat de sub tirul adversarului. Florin BRĂGĂU nu a fost deloc impresionat de aerele de superioritate ale celor doi contracandidați care-și fluturau experiența în politica vâlceană, nu ca pe o carte de vizită, ci ca pe un stindard. Nu a fost impresionat nici de amenințările, mai întâi voalate, apoi directe ale celor doi, care i-au atras pe rând atenția că nu e bine să-i supere atât de rău și că ar trebui să țină cont de faptul că, indiferent de rezultatul alegerilor, se vor reîntâlni pe scena politică și în viitor. Vulcanic, debordând de energie și absolut hotărât să nu accepte nici un argument din partea politicienilor pe care îi consideră învechiți și nu se sfiește să-i numească incompetenți când prezintă imaginea unor intreprinderi și instituții vâlcene distruse, ori imaginea nemulțumitoare a orașului, Florin BRĂGĂU a lăsat să se vadă, dincolo de sincopele și tensiunea evenimentului, imaginea unui tânăr competent și ambițios, care și-a asumat o doctrină naționalistă și este hotărât să ducă până la capăt un program în măsură să recupereze timpul și banii pierduți în 26 de ani de proastă administrare. Atitudinea celorlalți doi candidați poate fi rezumată într-o propoziție simplă: „știm noi mai bine”, completată când și când, prin forța împrejurărilor, cu formula de apărare, total neconvingătoare, „nu-i adevărat”! Urmăriți emisiunea. Găsiți link-urile la începutul articolului nostru. Veți constata că meciul s-a încheiat 2-0 pentru Florin BRĂGĂU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *