Voinţa Orleşti – Topologul Galicea şi FC Băbeni – FC P. Otăsău, meciurile de baraj pentru menţinere / promovare în Superligă

Dacă în ceea ce priveşte campioana judeţeană a Superligii de fotbal, lucrurile erau clare încă de săptămâna trecută, situaţia în partea de jos a clasamentului în campionatul de elită al Vâlcii a fost extrem de tensionată până la final. S-au bătut patru echipe pentru trei locuri, unul care duce la retrogradare şi alte două care duc la barajul de promovare / menţinere în acest eşalon.

Viitorul Dăeşti a retrogradat direct

Fără să mai forţeze, campioana Vâlcii, CS Şirineasa a pierdut ultimul meci, 2-3, acasă cu Viitorul Dăeşti, însă pentru formaţia lui George Popolan victoria nu a fost suficientă. Jocul rezultatelor a făcut ca dăeştenii să retrogradeze direct. CS Mădulari a câştigat la Călimăneşti, 7-2 şi a scăpat şi de reterogradare dar şi de locurile care duc la baraj. La Orleşti, Viitorul a câştigat, scor 5-4, meciul cu AS Mihăeşti şi a prins locul de baraj. Tot baraj va juca şi FC Băbeni, echipă care a câştigat în ultima rundă acasă disputa cu Posada Perişani, scor 4-3. Au retrogradat direct în Liga a 4-a formaţiile Viitorul Dăeşti, Viitorul Valea Mare, Minerul Costeşti, Minerul Oc. Mari, AS Chimia 2012 şi CS creţeni.

Baraj pentru Superligă

Barajul pentru menţinere / promovare în Superligă se va da în dublă manşă. Astfel, FC Băbeni (locul 10 în sezonul recent încheiat al Superligii) va întâlnii locul 2 din Seria Sud, formaţia FC Păuşeşti Otăsău, primul meci urmând a avea loc la Băbeni pe 12 iunie. În aceeaşi zi, la Orleşti, echipa care a terminat pe locul 9 Superliga, Voinţa, va juca meciul tur al barajului de promovare / menţinere cu locul 2 din Seria Nord, Topologul Galicea. Returul, în amble cazuri, va fi o săptămână mai târziu, pe 18 iunie, la P. Otăsău şi Galicea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *