„Organizaţia secretă”, cu agendă globalistă, Bilderberg se întrunește pentru a ne decide soarta, speriaţi de Brexit şi de Trump

Cei mai puternici oameni ai planetei s-au adunat la Dresda, în Germania, pentru reuniunea anuală a Grupului Bilderberg, cea mai populară „organizaţie secretă” cu agendă globalistă. Premieri, miniştri de finanţe, lideri din Silicon Valley, bancheri de renume şi generali vor discuta, în spatele uşilor închise, principalele chestiuni de pe agenda globală. Mai pe româneşte, „vor pune ţara la cale”. Întâlnirea din acest an are loc sub spectrul referendumului din Marea Britanie privind apartenenţa la UE, care reflectă ascensiunea curentelor eurosceptice în multe dintre ţările Europei. Este, poate, cea mai gravă ameninţare din ultimii 60 de ani pentru adepţii globalizării, şi va fi cu siguranţă în centrul atenţiei în acest weekend la Dresda.

Pagina oficială a Grupului Bilderberg, inaugurată în urmă cu câţiva ani în încercarea de a mai subţia aerul de ocultă globalistă, trece ca teme de discuţie pentru întâlnirea din acest an „evenimentele curente, China, Europa: migraţie, creştere, reformă, viziune, unitate; Orientul Mijlociu, Rusia, situaţia politică şi economia SUA, securitatea cibernetică, geopolitica preţurilor energiei şi mărfurilor, sărăcia şi situaţia clasei de mijloc, şi inovarea tehnologică”.

În traducere, potentaţii planetei sunt îngrijoraţi de Brexit şi de alegerile din SUA – poate cel mai controversat şi polarizant scrutin prezidenţial din istoria recentă, graţie celor doi prezidenţiabili, Hillary Clinton şi Donald Trump. Grupul Bilderberg şi-a asumat deschis globalizarea sub umbrela valorilor euroatlantice şi apropierea dintre Statele Unite şi Europa. Agenda globală este completată de prăbuşirea preţurilor la petrol şi alte materii prime.

A apărut şi lista invitaţilor din acest an. Politicieni, şefi de bănci şi companii de asigurări, directori de corporaţii, generali NATO în rezervă, foşti şefi de agenţii de spionaj, lideri din media ocidentală, directorul general al FMI, şefi de bănci centrale, personalităţi din mediul academic, eurocraţi, astronauţi şi, nu în ultimul rând, nume mari de la giganţii internetului din Silicon Valley.

Întâlnirile Bilderberg au loc anual începând din 1954. Presa nu are voie să se apropie de eveniment, discuţiile nu sunt înregistrate, iar secretul este total. Grupul susţine că secretomania este necesară pentru a asigura interacţiuni sincere între participanţi, fără teama repercusiunilor sau a controverselor generate dacă vreo declaraţie scandaloasă, scoasă din context, ar ajunge în ziare.

Secretul absolut al discuţiilor a încurajat teorii ale conspiraţiei în jurul Bilderbergilor. Convenţional, Grupul Bilderberg este o fundaţie esenţială a ocultei globale, care pune la cale conspiraţii transnaţionale, redesenează frontiere şi, în general, promovează o agendă malefică, sărăceşte omul de rând, îi ia puterea şi îi aşterne vălul ignoranţei pe faţă. Dacă mergem până la capăt cu teoria conspiraţiei, Grupul Bilderberg este doar o diversiune menită să distragă atenţia omului de rând de la afacerile adevăratei oculte globale, despre care de fapt nu ştim mai nimic.

Alţii văd întâlnirile Bilderberg drept o ocazie care are ca scop evident lobby-ul corporatist, din moment ce vorbim de lideri politici şi oameni de afaceri influenţi adunaţi timp de trei zile în spatele uşilor închise.

Cei mai relaxaţi se amuză de pe urma evenimentului, pe care îl văd drept o adunare de oameni care se cred, fiecare în parte, „buricul Pământului”.

Dresda se pregăteşte în linişte pentru reuniunea Grupului Bilderberg, care are loc în 9-12 iunie. Echipe de muncitori amenajează cu precizie nemţească terasa şi grădina. Ofiţeri în uniformă au intervievat riguros angajaţii hotelului care va găzdui lucrările, au fotografiat incinta şi împrejurimile. Securitatea va fi asigurată de forţe de ordine convenţionale şi de agenţi de securitate corporate de la Airbus. Rolul pazei nu este doar de a asigura siguranţa participanţilor, ci şi de a ţine la distanţă presa, curioşii şi inevitabilii protestatari antiglobalizare care îşi fac apariţia în fiecare an.

În fiecare an, întâlnirea Bilderberg este sponsorizată de o corporaţie transnaţională gigant cu legături în Comitetul de Îndrumare, forul de conducere al Grupului. Compania este responsabilă, de regulă, şi de asigurarea pazei, în colaborare cu forţele de ordine locale. În acest an, onoarea revine Airbus, care pe lângă aeronave civile este şi un uriaş jucător în industria de apărare.

Lista invitaţilor poate fi consultată aici. Nu veţi găsi niciun român.

sursa: economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *