Un senator PNL în război cu Klaus Iohannis: „Bădica Iohan s-a trezit aseară, să ne certe iară! De când s-a cocoțat în Deal, ne tot îndeamnă, de pe prompter, să ”schimbăm” clasa politică”

În aşteptarea excluderii oficiale din PNL, senatorul de Bihor Cristian Bodea duce mai departe războiul cu Iohannis. Acesta critică ideea repetată de preşedinte la fiecare ieşire publică: schimbarea clasei politice.

„Bădica Iohan s-a trezit aseară, să ne certe iară! Că ”integritatea” nu se poate învăța, da’ administrația și politica, da! Acu’, nu știu cum e cu integritatea lui, dar sigur e că el nu poate învăța politica, oricât l-ar instrui Mihalache…

De când s-a cocoțat în Deal, ne tot îndeamnă, de pe prompter, să ”schimbăm” clasa politică. Dar, fără să ne spună clar după ce reguli. Așa că mă tot întreb, cum se traduce asta în Parlament? Cei vechi trebuie schimbați cu unii noi, da? Atunci, de la câte mandate ești ”ne-integru” sau ”perimat”? Și de la câte a stabilit el că trebuie să fii ”reformat” și ”expulzat” din politică?

La mine pare simplu, abia îl termin pe primul, măcar la un mandat sper că e milos Kaiserul. Dar, ca să mă uit numai în casa mea, ce te faci cu Vasile Blaga și Teodor Atanasiu, care au mandate fără număr? La fel Eugen Nicolaescu, Cornel Popa, Puiu Hașotti, Mario Oprea, Marius Nicoară, Dumitru Oprea, Traian Igaș, Mihai Voicu? Să se considere deja pensionați? Partidul să îi vrea rași, Her Președinte?

Și cei la al doilea mandat, gen Alina Gorghiu și Raluca Turcan? Unde se încadrează? S-au ”învechit” deja? Mai sunt ”integre” au ba?

Serios! E cineva în Dealul ăla capabil să îi scrie Transformatorului un discurs din care să înțelegem unde a setat ”cel ce a fost 14 ani primar la Sibiu” limita de ”integritate” si ”invechire” în Parlament și în Politică?

P.S. Dacă ești teleghidat, mai ești ”integru”?…”, scrie Cristian Bodea pe Facebook.

Senatorul de Bihor urmează să fie exclus din PNL, alături de deputatul Theodor Paleologu, pentru opiniile exprimate după alegeri. Bodea a afirmat că principala cauză a pierderii alegerilor ar fi dorinţa PNL de a-i face pe plac lui Iohannis, iar o debarasare de acesta ar face bine partidului.

sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *