Măsuri suplimentare pentru respectarea drepturilor salariaților detașați în cadrul prestării de servicii în state membre UE

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii, ce conține o serie de măsuri menite să asigure respectarea drepturilor salariaților detașați în alte state membre UE, un control riguros al aplicării acestora, precum și mecanisme de colaborare între instituțiile naționale și cele similare din statele europene, care controlează modul de aplicare al acestor măsuri.

Prin proiectul de lege se transpune în legislația națională Directiva 2014/67/UE.

Cele mai importante aspecte ale proiectului de act normativ:

1. Consolidează cooperarea administrativă între autoritățile competente ale statelor membre responsabile de problematica detașării transnaționale.

În acest domeniu, proiectul de act normativ conține prevederi cu privire la schimbul de informații, termenele de cooperare, precum și obligația utilizării Sistemului de informare a pieței interne (Sistemul IMI).

Cooperarea administrativă se referă la:

– Schimbul de informații între autoritățile competente care se efectuează prin birourile de legătură sau de către alte autorități competente desemnate. Astfel, Inspecția Muncii este desemnată autoritate competentă pentru schimbul de informații, iar prin hotărâre de Guvern pot fi desemnate și alte autorități competente naționale.

– Schimbul de documente pentru notificarea/recuperarea sumelor provenite din amenzile administrative financiare, autoritățile naționale competente desemnate prin proiectul de lege fiind Inspecția Muncii și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

– Transmiterea către prestatori a unor documente, altele decât cele specifice procedurii de notificare/recuperare. Acestea reprezintă situații ocazionale, iar transmiterea documentelor către prestatori se va face de către inspectoratele teritoriale de muncă.

2. Stabilesc o listă orientativă de elemente faptice care sprijină inspectorii de muncă în cadrul activității de verificare și control, în scopul identificării situaţiilor care reprezintă o detaşare transnaţională şi pentru a preveni abuzurile şi eludările regulilor specifice detașării.

3. Stabilesc cerinţe administrative şi măsuri de control justificate și proporționale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii în cazul detașării transnaționale pe teritoriul României, pentru a permite inspectorilor de muncă să monitorizeze în mod eficient respectarea prevederilor legale în domeniul detașării transnaționale.

Cerinţele administrative şi măsurile de control includ următoarele obligații pentru prestatorii de servicii:

– obligaţia de a transmite o comunicare în limba română privind detaşarea salariaţilor proprii, inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se desfăşoare activitatea, care să conțină informațiile relevante necesare pentru a permite controale faptice la locul de muncă;

– obligația de a deține şi de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, copii ale documentelor echivalente privind:

contractul de muncă sau un document echivalent și/sau informaţii suplimentare referitoare la durata angajării, moneda în care se face plata salariului, prestaţiile în natură sau în bani de care beneficiază salariatul pe durata detaşării transnaționale, condiţiile care reglementează repatrierea salariatului,
salariul şi dovada plăţii acestuia;
durata timpului de lucru şi fişa de prezenţă;

– obligația de a furniza o traducere în limba română a documentelor menționate;

– obligația de a desemna o persoană care să asigure legătura cu autoritățile competente naționale și care să trimită și să primească documente și/sau avize, dacă este cazul;

Pentru a asigura monitorizarea eficace a respectării obligațiilor legale în domeniul detașării transnaționale a salariaților, în cazul în care apar situații noi, determinate de evoluția detașării transnaționale și pentru care cerințele existente nu sunt suficiente sau eficiente, Inspecţia Muncii poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, cerințe administrative și măsuri de control suplimentare, cu condiția ca acestea să fie justificate și proporționale și sub rezerva notificării Comisiei Europene.

4. Stabilesc categoriile de informații pe care Inspecția Muncii, în calitate de autoritate competentă cu atribuții de birou de legătură, le pune la dispoziția prestatorilor de servicii care detașează salariați pe teritoriul României, precum și la dispoziția salariaților detașați, cu privire la drepturile și obligațiile pe care aceștia le au în conformitate cu legislația națională.

5. Reglementează, în cadrul cooperării administrative, rolul autorităților naționale. Astfel, Inspecția Muncii este autoritatea națională competentă care controlează respectarea de către prestatorii de servicii care detașează salariați pe teritoriul României, a clauzelor și a condițiilor de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislației naționale. În cadrul controalelor menționate, Inspecția Muncii, prin cooperare administrativă, solicită, atunci când este necesar, sprijinul autorităților competente din statul membru de stabilire a prestatorului de servicii.

Competența efectuării de inspecții și verificări cu privire la respectarea de către prestatorii de servicii stabiliți pe teritoriul României a clauzelor și condițiilor de încadrare în muncă aplicabile pe perioada detașării transnaționale a unui salariat de pe teritoriul României pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, revine autorităților competente ale acelui stat.

6. Îmbunătățesc respectarea drepturilor, inclusiv gestionarea plângerilor. În situaţia în care salariaţii detaşaţi pe teritoriul României în condiţiile prezentei legi consideră că le-au fost încălcate drepturile cu privire la condiţiile de muncă sau ca au suferit pierderi sau daune ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei legi, se pot adresa Inspecției Muncii și/sau instanţelor judecătoreşti competente din România sau instanţelor judecătoreşti dintr-un alt stat, potrivit convenţiilor internaţionale existente în materie de competenţă judiciară și pot depune plângere împotriva angajatorilor lor în mod direct.

Proiectul de lege instituie cadrul legal pentru a permite sindicatelor, asociațiilor, organizațiilor și altor entități juridice care au, în conformitate cu criteriile stabilite în temeiul dreptului intern, interese legitime pentru a asigura respectarea prezentei legi, să inițieze, în numele sau în sprijinul salariaților detașați sau al angajatorului lor și cu acordul scris al acestora, proceduri judiciare sau administrative.

7. Facilitează aplicarea transfrontalieră a amenzilor administrative și penalităților impuse pentru nerespectarea prevederilor legale privind detașarea salariaților, prin introducerea unui sistem de asistență reciprocă și de recunoaștere.

Proiectul de lege instituie proceduri de acordare a asistenței și sprijinului între Inspecția Muncii, Agenția Națională de Administrare Fiscală și celelalte autorități competente ale statelor membre, destinate a fi utilizate pentru măsurile de executare și costurile aferente, cerințe pentru notificarea deciziilor referitoare la sancțiunile administrative financiare impuse în ceea ce privește nerespectarea regulilor privind detașarea transnațională.

Recunoașterea deciziilor prin care se impune o sancțiune administrativă financiară și a cererilor de recuperare/executare a unei astfel de sancțiuni și/sau amenzi se bazează pe principiul încrederii reciproce și a recunoașterii automate.

Astfel, atunci când Inspecția Muncii nu are posibilitatea, potrivit legislației naționale, să comunice unui prestator de servicii stabilit pe teritoriul unui alt stat membru un proces verbal de constatare- sancționare a unei contravenții, poate solicita sprijinul autorității competente din statul membru de stabilire a prestatorului pentru realizarea acestei comunicări în numele Inspecției Muncii. De asemenea, Inspecția Muncii răspunde cererilor similare primite din partea autorităților competente din alte state membre.

Similar, în cazul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are posibilitatea să recupereze sumele datorate în urma amenzilor contravenționale aplicate de către Inspecția Muncii unui prestator de servicii stabilit pe teritoriul altui stat membru decât România, aceasta solicită autorității competente din statul membru respectiv să recupereze sumele datorate de prestator. Agenția Națională de

Administrare Fiscală răspunde cererilor similare primite din partea autorităților competente din alte state membre.

Sumele recuperate, aferente sancțiunilor administrative financiare, revin autorității solicitate.

Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, recuperează sumele datorate în moneda națională a României, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venituri la bugetul de stat.

Atât prevederile Directivei 96/71/CE, cât și cele ale Directivei 2014/67/UE sunt aplicabile statelor membre ale Uniunii Europene și celor ale Spațiului Economic European.

Proiectul de lege preia în integralitate prevederile Legii nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare, care, la intrarea în vigoare a noului act normativ va fi abrogat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *